• Legea spune că masca trebuie să acopere gura și nasul, pentru a fi purtată corect
  • Cuantumul amenzilor e cuprins între 500 și 2.500 lei
  • Dacă ai simptome de Covid-19 și nu ai mască, riști să primești amendă, chiar și în spațiile deschide, cum ar fi parcurile

Purtatul măştii este obositor pentru tine? Ei bine, dacă nu te motivează destul teama de virus, poate te vor motiva amenzile. Rişti amenzi de până la 2.500 de lei dacă nu porţi masca deasupra nasului.

Masca trebuie să îţi acopere atât gura cât şi nasul, conform Legii 55/2020. Aceeaşi lege îţi spune şi locurile în care eşti obligat să porţi masca. Trebuie să ai masca pe faţă în spaţii comerciale, mijloace de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit unei analize asupra legii realizate pentru Mediafax, de avocatul Gheorghe Groza.

În schimb, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea şi strănutul, sunt obligaţi să poarte masca peste tot ”, ne-a mai explicat avocatul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Practic, dacă ai strănutat şi nu ai masca pe faţă la acel moment, oriunde te-ai afla, rişti să fii amendat cu acealeaşi sume de până la 2.500 de lei.

În spaţii deschise, cum este parcul sau pe stradă, putem să ieşim fără mască, în cazul în care nu prezentam niciun fel de simptome ale coronavirusului.