• Dan Cîmpean: ,,România are un deficit destul de mare, undeva la 2.100-2.200 de specialiști în domeniul securității cibernetice la nivel național.”
  • Dan Cîmpean: ,,Unul din obiectivele Directoratului este crearea unui cadru național de cooperare între domeniul privat, domeniul public, instituțiile de educație și cercetare.”
  • Dan Cîmpean: ,,Avem realmente nevoie de toți actorii implicați pentru a avea o securitate cibernetică robustă la nivel național.”
  • Dan Cîmpean: ,,De când cu criza aceasta Covid, foarte mulți experți români în securitate cibernetică lucrează din România, online, dar exclusiv pentru clienți din afara țării.”

Invitat în emisiunea „InSecuritate”, Dan Cîmpean, director interimar al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), susține că principala misiune a directoratului este asigurarea securității cibernetice și a spațiului național civil, în colaborare cu alte instituții și autorități competente.

În plus, Dan Cîmpean infirmă comentariile apărute în spațiul public și explică faptul că Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu este și nu va fi un serviciu de informații. Recunoaște însă că, prin misiunea și prin atragerea de specialiști, de ,,creiere” în domeniul securității cibernetice, și-ar dori să stârnească invidia serviciilor de informații din România și din străinătate.

Invitatul lui Bogdan Nicolae devoalează că, potrivit experților, crizele care vor urma vor fi de natură hibridă, în majoritatea lor.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

Dan Cîmpean: ,,Până la finalul anului 2022 să ajungem la 172 de angajați normă întreagă, iar în 2030, 549 angajați normă întreagă”

Directorul interimar al DNSC a explicat ce pregătire ar trebui să aibă o persoană pentru a îndeplini criteriile de selecție în cadrul Directoratului, dar și care sunt provocările de la noul job. Dan Cîmpean recunoaște că, în ciuda faptului că România scoate încă absolvenți în domeniul tehnologiei, calculatoarelor și informaticii, țara noastră se confruntă, la ora actuală, cu o acută lipsă de creiere, de experți în domeniul securității cibernetice: între 2.100 și 2.200 de specialiști la nivel național, după cum punctează Dan Cîmpean.

,,1.250 de posturi potențiale, teoretice, nu înseamnă 1.250 de experți în securitate cibernetică. Ca să știm exact de unde pornim. Pornim acum, la începutul lui octombrie, cu 55 de angajați normă întreagă, toate categoriile, toate departamentele. Avem o proiecție a numărului de experți de-acum până în 2030. Țintim ca până la finalul anului 2022 să ajungem la 172 de angajați normă întreagă, iar în 2030, 549 angajați normă întreagă.”

Dan Cîmpean: ,,Va trebui să lucrăm împreună la mecanisme structurale prin care să reușim să creștem semnificativ numărul de experți disponibili în domeniul acesta”

,,Cu toții, fie că suntem actori guvernamentali, mediu privat sau academic, ne confruntăm cu aceeași problemă majoră în domeniul securității cibernetice: o lipsă acută de creiere. Cererea față de nivelul actual disponibil, de profesioniști, de experți, este mult, mult mai mare.

Avem o problemă comună și va trebui să lucrăm împreună la mecanisme structurale prin care să reușim să creștem semnificativ numărul de experți disponibili în domeniul acesta, pentru că  aceștia vor sprijini toate aceste organizați în a face saltul calitativ de care avem nevoie. Și să nu uităm, deși paradoxal, România este una din țările care produce încă un număr semnificativ de absolvenți în domeniul informatic, cibernetic, inginerie, avem un deficit destul de mare, undeva la 2.100-2.200 de specialiști la nivel național”, explică Dan Cîmpean.

Dan Cîmpean: ,,Ne dorim ca serviciile de informații din țară și din străinătate să fie invidioase pe acest nou Directorat.”

,,Atribuțiile, funcțiile pe care acest Directorat le are sunt cele normale pentru o instituție civilă (…) Deci, este o instituție civilă, în primul și în primul rând. Dar, ce vă pot spune și o spun cu toată hotărârea, determinarea și răspunderea: ne dorim ca serviciile de informații din țară și din străinătate să fie invidioase pe acest nou Directorat.  Invidioase pe ce? Pe tipul de talente pe care vrem să-l atragem, pe tinerii absolvenți de universități care își doresc o carieră. Putem să spunem foarte deschis: există un viitor foarte, foarte interesant pentru cei care aleg  domeniul securității cibernetice. Cu siguranță nu vom fi și nu suntem, și legea o spune clar, un serviciu de informații, cum au fost diverse comentarii răutăcioase, dar această instituție se va baza în primul și în primul rând pe creierele pe care le va avea, pe specialiști, într-un domeniu care este, să fim onești, într-o continuă transformare.”

Dan Cîmpean: ,,Pandemia ne-a arătat că se produce o digitalizare accelerată a societății.”

Dan Cîmpean explică și faptul că dezvoltarea noilor tehnologii și dependența tot mai mare a omului de rețelele de socializare, de platforme noi, nu întotdeauna suficient testate, vin la pachet și cu o serie de vulnerabilități și crize de natură hibridă.

,,Toți analiștii cu care am discutat în ultima perioadă sunt, cumva, de părere că majoritatea crizelor care vor urma vor fi crize de natură hibridă, deci vor avea într-o mică sau mai mare măsură și o componentă de natură cibernetică. Un alt obiectiv foarte relevant pe care Directoratul îl are este legat de crearea unui cadru național destinat evaluării de noi tehnologii și impactul pe care aceste noi tehnologii îl au asupra securității cibernetice a României. Să nu uităm și ultimul an și jumătate, de când pandemia ne-a arătat că se produce o digitalizare accelerată a societății, a economiei, a noastră ca indivizi, ca utilizatori.

Folosim din ce în ce mai mult noi tipuri de aplicații, noi tipuri de platforme noi tehnologii, nu întotdeauna suficient testate, suficient verificate din punct de vedere al securității și evident în felul acesta creăm riscuri. S-a considerat că este nevoie de un actor civil la nivel național care să contribuie la evaluarea acestor noi tehnologii, la identificarea riscurilor legate de acestea.”

Dan Cîmpean: ,,Nicio singură autoritate în izolare nu este suficient de capabilă, de flexibilă, de activă, încât să facă față tuturor provocărilor, riscurilor.

,,Este (n.r. Directoratul Național de Securitate Cibernetică) o instituție fundamental nouă. Ca principală responsabilitate a directoratului, așa cum o scrie și Ordonanța de Urgență prin care a fost creat acum câteva săptămâni,  este asigurarea securității cibernetice, a spațiului național civil, în colaborare evident cu alte instituții și autorități competente. De ce am formulat, împreună cu colegii mei așa, principala responsabilitate a Directoratului? Pentru un motiv spun eu, destul de evident, că domeniul securității cibernetice, este unul atât de complex și de mare, încât practic vorbind, nicio singură autoritate în izolare nu este suficient de capabilă, de flexibilă, de activă, încât să facă față tuturor provocărilor, riscurilor, categoriilor de incidente cu care ne confruntăm”, conchide Dan Cîmpean, director interimar al Directoratului Național de Securitate Cibernetică.