• Viorica Dăncilă spune că nu ştie despre o anchetă a DNA privind achiziţiile pentru campania sa prezidenţială
  • Fostul premier transmite că nu s-a ocupat de partea financiară, ci aceasta a fost treaba trezorierului şi secretarului general al partidului
  • DNA ar fi cerut documente privind achiziţiile realizate pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut

Fostul premier Viorica Dăncilă spune că nu a fost înştiinţată de existenţa unei anchete a DNA asupra partidului, privind achiziţiile din campania prezidenţială, care implicit, ar viza-o. Ea afirmă că nu s-a ocupat de partea financiară, ci acest lucru a stat în atribuţia secretarului general şi trezorierului partidului.

DNA îi ia la întrebări pe social-democrați. Au fost cerute documente legate de achizițiile din campania prezidențială

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP

Direcția Națională Anticorupție anchetează modalitatea prin care s-au efectuat achizițiile din campania prezidențială Insituția a cerut documente legate de aceste achiziții Potrivit primelor informații, și alte partide sunt vizate de verificări DNA e pe urmele PSD. Au fost cerute documentele legate de achiziţiile din campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut. Informaţia a fost confirmată […]

Read more

„Eu, personal, nu ştiu să existe o anchetă privind derularea campaniei prezidenţiale a PSD. (…) Vreau să subliniez, fiindcă am văzut că au apărut foarte multe speculaţii, mulţi oameni care au venit cu acuzaţii nefondate, nu m-am ocupat, în calitate de preşedinte, de partea financiară sau de contracte. Toate au fost semnate de sceretarul general şi semnate de trezorierul partidului şi cred că aceşti oameni nu au încălcat legea”, a spus fostul premier, duminică, pentru MEDIAFAX.

Dăncilă spune că a respectat legea, iar când a plecat de la şefia partidului, a lăsat totul în ordine.

„Într-adevăr, din câte ştiu, există o anchetă care vizează perioada 2017-2019, înainte ca eu să devin preşedinte al partidului. Ca preşedinte de partid şi ca premier, am respectat întotdeauna legea. Am lăsat lucrurile în ordine, atunci când am plecat din fruntea partidului. Deci, activitatea financiare cred că s-au derulat corect. Ascest lucru a fost confirmat şi de faptul că AEP a deblocat banii pentru subvenţia cuvenită PSD. Ştim că a existat şi un control al Curţii de Conturi şi nu s-au găsit nereguli”, a motivat ea.

În urma alegerilor europarlamentare, au existat probleme privind rambursarea sumelor cheltuite de partid, care îi vizau pe fostul trezorier al partidului Mircea Drăghici şi fostul premier Viorica Dăncilă. 

„Legea spune că atribuţiile mandatarului oficial sunt de a depune cererea de rambursare şi lista de candidaţi, semnată de către reprezentantul legal al partidului, potrivit statutului propriu. Potrivit statutului propriu, reprezentantul legal, la data depunerii cererii, era preşedintele Executiv, doamna Dăncilă, şi nu era semnătura doamnei Dăncilă. Autoritatea a cerut, printr-o serie de patru adrese, clarificări, şi în niciuna dintre adrese, nu a rezultat împuternicirea de semnatar al acelei adrese de către domnul Drăghici, prin semnătura doamnei Dăncilă”, spunea preşedintele AEP, Mituleţu Buică, pe atunci.

Ulterior, AEP nu a găsit probleme, iar rambursarea a fost realizată.  

Conform informaţiilor apărute duminică, DNA ar fi cerut documentele legate de achiziţiile din campania pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al partidului, Lucian Romaşcanu.