- Plăcerea paradoxală de a acumula cărți necitite are acum o explicație psihologică.
- Creierul recompensează anticiparea, nu doar împlinirea.
- De la „dezordine” la „tsundoku”: eleganța termenului japonez.
Într-o lume în care timpul pare să se contracte sub presiunea constantă a sarcinilor și termenelor-limită, dorința de a citi mai mult se lovește adesea de realitatea crudă a unui calendar aglomerat. Totuși, instinctul de a achiziționa cărți, chiar și atunci când știm că nu vom avea timp să le deschidem imediat, persistă.
Ce fel de mecanisme se pun în mișcare atunci când continuăm să cumpărăm cărți, cu toate că nu le-am citit pe cele pe care le avem deja? Un teanc de volume necitite nu reprezintă neapărat o dovadă a lipsei de disciplină sau a unui timp insuficient, ci, dimpotrivă, poate dezvălui ceva profund despre modul în care creierul nostru răspunde la anticipare.
Japonezii au un termen elegant pentru acest fenomen: „tsundoku” – o combinație între „a îngrămădi lucruri” (tsunde), „a lăsa ceva pentru mai târziu” (oku) și „a citi” (doku), scrie The Conversation. Este o recunoaștere a optimismului tăcut pe care îl poartă o bibliotecă în așteptare. Doar în România, Biblioteca Națională a înregistrat, în ultimele decenii, evoluții spectaculoase ale numărului de titluri și ale tirajelor totale declarate pentru publicațiile intrate în depozitul legal (potrivit INSSE).
Așteptarea ca recompensă
Când ne aflăm în preajma unei experiențe care promite bucurie sau descoperire, sistemul de recompensă al creierului se activează, declanșând un flux de dopamină. Această substanță, adesea simplificată ca „substanța plăcerii”, are un rol crucial în a ne semnala oportunități valoroase pe care merită să le urmărim. Astfel, creierul ne recompensează adesea în avans, încurajând comportamente benefice. O carte necitită este un exemplu elocvent: ea poate rămâne închisă săptămâni sau luni, dar creierul îi recunoaște deja valoarea potențială, savurând perspectiva lecturii cu mult înainte ca prima pagină să fie întoarsă.
Există și o perspectivă utilă atunci când numărul de cărți necitite crește?
Așa cum Umberto Eco, scriitorul și semioticianul italian, a mărturisit cândva: „Cei care cumpără o singură carte, o citesc doar pe aceea și apoi scapă de ea aplică, pur și simplu, mentalitatea consumistă asupra cărților, adică le consideră un produs de consum, o marfă. Cei care iubesc cărțile știu că o carte este orice, numai marfă nu.” Această libertate de a căuta inspirația în afara convențiilor se reflectă și în plăcerea unică pe care ne-o oferă un volum achiziționat, dar încă neexplorat – o promisiune intelectuală, nu o obligație.
Labirintul memoriei și promisiunea viitorului
Dincolo de dopamină, hipocampul, o structură cerebrală renumită pentru rolul său în memorie, joacă un rol esențial în capacitatea noastră de a ne imagina viitorul. Aceeași mașinărie neurală care ne ajută să reconstruim evenimente trecute ne permite să construim experiențe viitoare. Când ne imaginăm că citim acea carte într-o vacanță de vară, într-o călătorie lungă cu trenul sau cufundați în canapea într-o după-amiază ploioasă, hipocampul începe să asambleze acea experiență, legând fragmente de amintiri – căldura soarelui, mirosul cafelei, foșnetul paginilor, confortul fotoliului – într-o scenă mentală coerentă. Este un fel de repetiție a plăcerilor viitoare.
Această idee rezonează cu conceptul de „anti-bibliotecă” al lui Nassim Nicholas Taleb, autorul Lebedei Negre, care afirmă că „o bibliotecă privată nu este un accesoriu care crește ego-ul, ci un instrument de cercetare. Cărțile citite sunt mult mai puțin valoroase decât cele necitite”. Așadar, valoarea unei cărți nu stă doar în conținutul absorbit, ci și în potențialul ei latent, în universurile încă nedescoperite pe care le promite.
Farmecul tangibil și bunăstarea anticipată
Capacitatea creierului de a deriva plăcere din experiențe care nu s-au întâmplat încă este mai importantă decât realizăm. Psihologii moderni recunosc din ce în ce mai mult anticiparea pozitivă ca un factor esențial al bunăstării. Așteptarea unor experiențe plăcute poate îmbunătăți starea de spirit, poate crește motivația și poate oferi un amortizor împotriva stresului cotidian. Un teanc de cărți necitite diferă fundamental de un teanc de e-mailuri la care nu s-a răspuns. Ambele reprezintă lucruri de făcut, însă diferența constă în modul în care creierul le interpretează: e-mailurile sunt obligații viitoare, în timp ce cărțile necitite sunt recompense viitoare.
Este, poate, și motivul pentru care această senzație este mai puternică într-o librărie fizică decât online. Experiența de a răsfoi pagini, de a simți mirosul distinctiv al hârtiei și al cernelii – un miros detectat de sistemul olfactiv și transmis direct către regiunile cerebrale implicate în memorie și emoții – creează o asociere profundă cu plăcerea. Astfel, „tsundoku” nu este o slăbiciune, ci o celebrare a potențialului, o mărturie a capacității umane de a se bucura de promisiunea unui viitor plin de cunoaștere și încântare.
