- Arheologii au descoperit un inel cu puțuri preistorice, în apropiere de Stonehenge
- Structura, care datează din neolitic, are 2 kilometri diametru și este „o capodoperă a ingineriei”, spun specialiștii
- Puțurile ar fi fost săpate cu 4500 de ani în urmă și ar fi servit drept zonă de delimitare a unui spațiu sacru
Un inel cu puțuri adânci, care ar fi fost săpate în neolitic, în urmă cu mai bine de 4500 de ani, a fost descoperit de arheologi în apropiere de Stonehenge, informează The Guardian. Descoperirea a fost catalogată de specialiși ca fiind „o capodoperă a ingineriei” și, totodată, cea mai mare structură preistorică găsită în Marea Britanie.
Arheologii cred că puțurile, care au 5 metri adâncime și 10 metri diametru, dispuse în cerc, ar fi fost construite pentru a delimita o zonă sacră, asta pentru că un alt monument din zonă, Zidurile Durrington, se află fix în centrul acestui inel.
„Este o descoperire de importanță majoră, fără precedent în Marea Britanie. Cercetătorii care se ocupă de Stonehenge și împrejurimi au fost surprinși de amploarea structurii și de faptul că nu a fost descoperită până acum, fiind atât de aproape de situl arheologic”, a declarat profesorul Vincent Gaffney, arheologul care a coordonat lucrările.
Descoperirea este cu atât mai impresionantă cu cât arată, spun specialiștii, faptul că primii oameni care au locuit în Marea Britanie, fermieri în mare parte, au inventat un mod de a număra: construirea unei astfel de structuri complexe necesită măsurători precise.
„Dimensiunea acestor puțuri și circuite din această zonă ne arată dorința comunităților din neolitic de a înregistra convingerile lor cosmologice într-un mod, și la o scară, pe care nu le-am anticipat vreodată”, a mai explicat Vincent Gaffney.