• O echipă de arheologi a descoperit zeci de puțuri funerare antice, care conțin sute de sicrie din lemn din perioada Noului Regat în Saqqara, necropolă a vechii capitale egiptene Memphis.
  • Specialiștii au anunțat că au descoperit și templul funerar al reginei Nearit, soția regelui Teti, primul rege din a șasea dinastie a Vechiului Regat.
  • Noile descoperiri sunt de o importanță capitală pentru istoria acestei regiuni, în special în timpul dinastiilor 18 și 19 ale Noului Regat.

O echipă de arheologi a descoperit în Saqqara, o vastă necropolă la aproximativ 32 de kilometri sud de Cairo, zeci de puțuri funerare antice, care conțin sute de sicrie din lemn din perioada Noului Regat, o descoperire despre care oamenii de știință susțin că va „rescrie” istoria regiunii, relatează CNN.

Specialiștii au anunțat sâmbătă că au descoperit templul funerar al reginei Nearit, soția regelui Teti, primul rege din a șasea dinastie a Vechiului Regat.

Lângă templu au mai fost descoperite trei depozite din cărămidă, construite pentru a depozita provizii, ofrande și unelte folosite la construirea mormântului reginei.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

De asemenea, au fost descoperite și aproximativ 52 de puțuri funerare, adânci de 10-12 metri, care găzduiau sute de sicrie din lemn din perioada Noului Regat. Este prima dată când au fost găsite sicrie vechi de 3000 de ani în regiunea Saqqara.

Pe suprafața sicrielor au fost descoperite scene pictate, înfățișând zei venerați în această perioadă și fragmente din Cartea morților, despre care se credea că îi ajută pe cei morți să treacă în cealaltă lume. Această ultimă descoperire din situl antic confirmă faptul că Saqqara a slujit ca necropolă nu doar în perioada târzie, ci și între secolele al XVI-lea și al XI-lea î.Hr., în perioada Noului Regat.

Situl Saqqara, este o vastă necropolă a vechii capitale egiptene Memphis, aici aflându-se zeci de piramide, printre care și Piramida lui Djoser, cea mai veche clădire colosală de piatră din Egipt.

Arheologii au mai descoperit un depozit de 50 de sicrie umane, din lemn, aflate în stare bună, măști funerare din lemn, un altar închinat zeului Anubis, artefacte în formă de pasăre și un topor de bronz.

Echipa de arheologi a fost condusă de celebrul egiptolog Zahi Hawass, care a declarat că aceste descoperiri vor afirma importanța venerării regelui Teti în timpul dinastiei a 19-a a Noului Regat și vor rescrie istoria zonei Saqqara în această perioadă.