• Fiecare școală află azi în ce scenariu își va desfășura activitatea
  • În funcție de situația epidemiologică din localitate, există trei scenarii: verde, galben și roșu
  • În cel verde, copiii merg fizic la școală; în cel galben, elevii vor alterna cursurile online cu cele fizice; în cel roșu, cursurile se vor desfășura doar online

Știm foarte bine, scenariul verde prevede ca toți elevii să fie prezenți fizic la școală. Asta înseamnă că ei trebuie să meargă zilnic în sala de clasă, doar că sunt foarte putine săli.

Ori într-o sală încap 10-15 elevi, iar ei sunt, în toatal, 25-30. Trebuie păstrată acea distanță fizică de 1 metru, drept urmare, ei trebuie împărțiți în 2 grupe. Aici apare problema, pentru că nu sunt atâtea săli și nici profesori care să predea
scolile din scenariu verde vor merge dupa secnariul galben adaptat.

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean Timișoara, se află în aceast situație și îți explică cum se vor desfășura cursurile.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Desigur că problema infrastructurii școlare nu una nouă. Dacă privim ce se întâmplă în Timișoara, ultima școală s-a construit în 1999. Din punct de vedere epidemiologic, Timișoara se încadrează în scenariul verde. Din punct de vedere practic, suprafața sălilor de clasă nu ar permite ca toți copiii să vina în același timp la școală, pentru că s-ar supraaglomera. Am ales planul galben, hibrid, în care, timp de o săptămână, jumătate de clasă este la școala, cealaltă jumătate este online, iar la ciclul primar am împărțit în 2 grupe: o primă grupă vine de la 8 dimineața, cealaltă de la 11:45.

Întrebat de normele și măsurile anunțate de guvern, pe care școlile trebuie să le aplice, directorul liceului spune că acestea sunt dificil de aplicat în totalitate, iar provocările vor apărea în timp.

„Le-am parcurs și le-am aplicat punctual, însă apar o serie de alte provocări și alte întrebări la care sunt convins că nimeni dintre cei care au scris acele documente nu s-a gândit. Vă dau un exemplu: ” le recomandăm părinților ca în dimineața în care copilul are febră să rămână acasă”. Până acum știam că părinții pot motiva până la 3 zile de absență pe baza unei hârtii scrise de mână. Sigur că în acest an ne vom adapta și vom accepta mai multe hârtii, mergând pe încredere.

O altă problemă este transportul în comun, inclusiv problema toaletelor, astfel încât copiii să meargă în siguranță. Prima săptămână, nu va fi o săptămână de școală ci de adaptare, de reintregare și, în fiecare zi, împreună cu colegii noștri, vom nota fiecare lucru care apare nou și vom incerca să-l îndreptăm sau să găsim soluții mai bune”, a explicat Sorin Ionescu.