Dorel Vişan: „S-a făcut după un principiu cuantic, însă îmi dau seama că vorbesc cu oamenii şi parcă nu mă mai înţeleg”
Dorel Vişan: „Nu mai ţine de bine şi de rău, ţine de contradicţia metafizică, s-a schimbat paradigma”
Dorel Vişan: „Omul gândeşte altfel, este robul maşinii”

Actorul Dorel Vişan, invitat miercuri seară la „Marius Tucă Show”, a vorbit despre „un fenomen ciudat”, care a alterat modul în care oamenii gândesc, spune el.

„Se întâmplă un fenomen foarte ciudat. Nu vreau să mă lansez într-o teorie, dar cred că s-a făcut o mutaţie în ceea ce priveşte gândirea oamenilor. S-a făcut după un principiu cuantic, însă îmi dau seama că vorbesc cu oamenii şi parcă nu mă mai înţeleg. Ei s-au format într-un anumit fel, nu mai participă omul cu toată gândirea, numai cu partea exterioară. Omul modern şi în special cei tineri, care lucrează pe telefon şi calculator, au ajuns că nu le mai trebuie să gândească. Se distruge puterea de concentrare. Totul stă numai într-un deget, care apasă pe buton.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Noi tot vorbim de tulpină, dar cel mai mic copil ştie că tulpina nu poate exista fără rădăcină. Nu mai ţine de bine şi de rău, ţine de contradicţia metafizică, s-a schimbat paradigma. Omul gândeşte altfel, este robul maşinii. Această încredere în maşină distrunge lăuntrul omului, deci s-a distrus această gândire a eului adevărat”, a spus Dorel Vişan.