Sari la continut
Government

e-Terra funcționează din nou după atacul cibernetic care a blocat sistemul de cadastru, anunță Guvernul. Notarii pot solicita și obține din nou extrase de carte funciară

IMG
  • Aplicația e-Terra funcționează din nou, după atacul cibernetic care a afectat sistemul de cadastru și a blocat tranzacții pe piața imobiliară.
  • Notarii publici pot solicita și obține din 12 august extrase de carte funciară pentru autentificare și informare.
  • Aproximativ 94.000 de cereri se aflau în curs de soluționare la momentul incidentului, iar ANCPI anunță că le tratează cu prioritate.

Aplicația informatică e-Terra și-a reluat activitatea, după aproape o lună de la atacul cibernetic asupra platformei de cadastru, în urma căruia piața imobiliară a fost blocată. Sistemul recuperează acum întârzierile acumulate în perioada în care nu a funcționat, anunță Guvernul.

Începând cu 12 august, persoanele autorizate să execute lucrări de cadastru, experții tehnici judiciari și executorii judecătorești au din nou acces la aplicația e-Terra.

Notarii publici pot solicita și obține prin intermediul sistemului extrase de carte funciară pentru autentificare, necesare pentru instrumentarea actelor translative sau constitutive de drepturi reale. Tot prin e-Terra pot obține și extrase de carte funciară pentru informare.

Extrasele pentru informare sunt disponibile și altor solicitanți, fie prin intermediul persoanelor care au cont în e-Terra, precum notarii publici și persoanele autorizate să efectueze documentații cadastrale, fie la ghișeele oficiilor și birourilor de cadastru și publicitate imobiliară din circumscripția în care se află imobilul.

Celelalte platforme ANCPI rămân momentan indisponibile

Reluarea activității vizează exclusiv sistemul integrat e-Terra. Celelalte platforme online administrate de ANCPI, printre care Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, MyEterra, Registrul proprietarilor, Titluri de proprietate și Geoportal, urmează să fie repuse în funcțiune.

În primele zile de la reluarea activității, plata serviciilor furnizate de OCPI prin e-Terra nu se poate face cu cardul. Utilizatorii pot achita prin ordin de plată sau la casieria oficiului prestator.

Aproape 25.000 de cereri au fost înregistrate în prima zi

În prima zi de reluare a activității, pe 11 august, sistemul a funcționat fără sincope, potrivit Guvernului.

Au fost înregistrate 24.695 de cereri, dintre care 12.887 de către referenții OCPI și 11.808 de către notarii publici.

În aceeași zi, 1.052 de utilizatori interni, angajați ai ANCPI și OCPI, și 814 notari publici s-au conectat și au efectuat operațiuni în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară.

Toate cele 42 de oficii au finalizat înregistrarea cererilor primite prin corespondență în perioada în care sistemul nu a fost disponibil.

Aproximativ 94.000 de cereri erau în curs de soluționare

La momentul incidentului, aproximativ 94.000 de cereri se aflau în curs de soluționare. ANCPI a prelungit termenele legale printr-o decizie internă și anunță că aceste cereri sunt soluționate cu celeritate.

Instituția a prelungit și programul pentru depunerea cererilor, atât la ghișee, cât și prin aplicația e-Terra. Programul este acum 08:30-16:00.

ANCPI pune la dispoziția cetățenilor și partenerilor trei linii de Call Center: 0749 012 525, 0749 016 331 și 0735 950 582. Acestea oferă informații și îndrumare privind accesarea și utilizarea e-Terra, precum și sprijin pentru eventualele probleme întâmpinate după reluarea activității.

Etichete: ANCPI, atac cibernetic, cadastru, carte funciară, e-Terra, extrase carte funciară, guvernul româniei, imobiliare, notari, OCPI, piata imobiliara