• ZF a premiat în această seară cele mai valoroase companii din România
  • Managerii români din străinătate au fost invitații galei din acest an
  • Pe 17 noiembrie, ZF a împlinit 22 de ani

Topul celor mai valoroase companii din România în 2020

Anul acesta, cele mai valoroase 10 companii din economie sunt evaluate la 33,8 mld. euro (164,6 mld. lei), cu 4,3% mai mult decât în 2019, potrivit calculelor realizate de ZF, în parteneriat cu BT Capital Partners şi compania de evaluare şi consultanţă Veridio.

Din cauza crizei COVID-19, mai multe companii au înregistrat scăderi, Automobile Dacia şi Globalworth chiar ieşind din top 10. Pe de altă parte, companii precum Kaufland România sau Dante Internaţional (eMag), care au câştigat în această criză, şi-au făcut loc în topul celor mai valoroase companii din România. 

În acest an, sectorul energetic şi cel de retail (retail online, retail DIY şi retail clasic) se află la egalitate ca număr de reprezentanţi, urmat de bănci, cu două poziţii în top şi IT şi telecom, fiecare cu câte un reprezentant.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

Topul celor mai valoroase companii din economie este dominat pentru al doilea an la rând de UiPath. În acest an, unicornul românesc din IT a fost evaluat la 10,5 mld. euro, în creştere cu 72% faţă de 2019. Pe parcursul primelor 13 ediţii ale topului, prima poziţie a fost adjudecată fie de OMV Petrom (unsprezece ani), fie de Hidroelectrica (doi ani). 

Companiile care anul trecut ocupau poziţiile doi şi trei au făcut rocadă, anul acesta a doua poziţie fiind adjudecată de Hidroelectrica, cu o valoare de 4,2 mld. euro (20,5 mld. lei), în linie cu evaluarea de anul trecut.   

OMV Petrom a trecut anul acesta pe locul 3, cu o evaluare de 3,63 mld. euro (17,7 mld. lei), după o scădere de 26%. Anul trecut OMV Petrom fusese evaluată la 5 mld. euro (23,84 mld. lei).

Pe locul 4 a urcat Dante Internaţional (eMag), care până anul acesta nici nu a fost în Top 10, cu o evaluare de 2,63 mld. euro (12,8 mld. lei), după o creştere de 160% faţă de 2019. Anul trecut locul patru a fost obţinut de Romgaz.

Pe locul 5 se află Dedeman, un business antreprenorial românesc, care anul acesta este evaluat la 2,45 mld. euro (11,95 mld. lei), în creştere cu 22% faţă de anul trecut. În 2019, poziţia 5 era ocupată de Banca Transilvania, iar Dedeman se situa pe locul 10. 

Anul acesta, Banca Transilvania a coborât o poziţie şi ocupă locul 6 , cu o evaluare de 2,22 mld. euro (10,84 mld. lei), în scădere cu 13% faţă de anul trecut. În 2019, pe poziţia 6 era Automobile Dacia, companie care anul acesta a părăsit topul.

Pe locul 7 se află Kaufland România, încă o companie nouă în top. Kaufland a fost evaluată la 2,14 mld. euro (10,46 mld. lei), în creştere cu 19%. Anul trecut, poziţia a şaptea era ocupată de BCR, care anul acesta a trecut pe locul 9.

Locul 8 în clasament este ocupat de Romgaz, care după o scădere de 30% a ajuns la o evaluare de 2,03 mld. euro (9,92 mld. lei). În 2019, pe locul 8 se afla BRD.

Pe poziţia a 9-a se află BCR, cu o evaluare de 1,98 mld. euro (9,66 mld. lei), în scădere cu 16%. Anul trecut, pe locul 9 se afla Globalworth, companie care anul acesta a ieşit din top 10.  

Pe locul 10 este Orange România, cu o evaluare de 1,96 mld. euro (9,55 mld. lei), în creştere cu 9%.


Cele mai valoroase companii din România sunt premiate în această seară la Gala ZF, evenimentul anual al Ziarului Financiar, care sărbătoreşte 22 de ani de la lansare.

Romanians Going Global este tema evenimentului din acest an. Despre invitații „virtuali” care participă la gala care, în anii trecuți, aduna sute de antreprenori și manageri, vorbește Adelina Mihai, editorul pe business al Aleph News, care a făcut parte timp de 11 ani din echipa ZF.

Adelina Mihai, corespondent Aleph News: „În spatele meu chiar acum vorbește Teodor Alexandrescu, unul dintre cei mai cunoscuți executivi de top din domeniul asigurărilor, și care acum lucrează pentru o companie de asigurări din Dubai. Sunt 15 executivi de top români care lucrează la companii în străinătate, iată că a trecut epoca „căpșunarilor români” în alte state, acum avem manageri de top, estimăm undeva la peste 10.000 români cu funcții de top management. Ei au vorbit în această seară, de exemplu Răzvan Grațian, CEO-ul Avon pentru Filipine, o piață aflată în top 5 cele mai importante pentru companie, despre faptul că românii sunt buni, creativi în business și a implicat faptul că și-ar dori poate mai mulți colegi atât de buni ca românii. Au mai vorbit executivi din state precum Panama, Dubai, Franța, Portugalia, Cehia despre faptul că ei se simt antreprenori în multinaționale, și că dacă ar fi să o ia de la capăt, spre asta ar veni. Sărbătorim și 22 de ani de Ziarul Financiar, cu o sală goală, o sală care anul trecut avea 700-800 de manageri de top. Mai sărbătorim și cele mai valoroase companii din România, un catalog pe care ZF-ul îl scoate în fiecare toamnă”