Ion Cristoiu: O referinţă exotică: România

ion-cristoiu-editorial Foto: Ion Cristoiu
  • Ion Cristoiu: Sare în ochi dialogul dintre redactorul paginii de politică externă de la The Beast şi patronul publicaţiei. „– Voiam să vă cer părerea cu privire la Bucureşti, spune el. – Ah. – Am auzit o poveste lungă de la Jepsan, despre nu ştiu ce progrom. Avem vreo politică legată de Bucureşti?”.
  • Ion Cristoiu: Invocarea unui eveniment petrecut la Bucureşti nu se face doar aşa, ca sămânţă de vorbă. Asta înseamnă că pentru cei de la marele cotidian britanic România e atât de puţin importantă politiceşte încât ei îşi permit s-o folosească pe post de subiect oarecare.
  • Ion Cristoiu: Scena din biroul patronului de ziar luminează şi referirea la Legaţia României din Lighioane şi supralighioane a lui Saki. Atât înainte de primul, cât şi înainte de cel de-al doilea război mondial, pentru londonezi România era o ţară exotică, un fel de unde a înţărcat dracu’ iapa, pe seama căreia puteai pune orice absurditate tipică lumii de dincolo de hotarele civilizaţiei.

Recitind acum Lighioane şi supralighioane de Saki, îmi sare în ochi un amănunt despre care nu-mi amintesc să-l fi consemnat sau măcar observat cu decenii în urmă, când l-am citit întâia oară pe nemilosul satiric englez.

Un anume Blenkinthrope, obsedat să-şi păstreze o glorie de Seherezada a compartimentului de tren în care călătoreşte zilnic, născoceşte o păţanie senzaţională pe care ar fi trăit-o mătuşa sa la Paris:

– Tocmai luase prânzul la legaţia României şi se aşezase pe un scaun în Bois de Boulogne”.

Nu m-ar fi surprins precizarea nici acum, deşi numele României într-o proză tipărită în 1914, în Anglia, de satiricul Hector Hugh Munro, Saki pe numele său literar, ar fi trebuit să mă intereseze cât de cât, dacă nu mi-aş fi amintit că într-un alt text satiric, Bomba zilei, scris şi publicat de Evelyn Waugh cam în aceeaşi perioadă, am dat peste o referire mai amplă la România.

Romanul lui Evelyn Waugh e o satiră atroce a presei senzaţionaliste şi a presei în general, gata să creeze evenimente cruciale din nimic. Dat fiind că The Beast, ziarul despre care e vorba în roman, vinde milioanelor de cititori gogoşi mai ales despre teritorii exotice, indiscutabil ceţoase englezului comod intelectual, ţările şi oraşele străine amintite de ziarişti sunt alese de autor pentru a adânci efectul comic. În acest context, sare în ochi dialogul dintre redactorul paginii de politică externă de la The Beast şi patronul publicaţiei.

Şeful paginii, un anume domn Salter, îşi face apariţia în biroul patronului fără un motiv anume („nu avea să-i spună nimic special”). Pur şi simplu îşi făcea de lucru pe aici, deoarece tânjea să treacă la Departamentul Concursuri:

– Voiam să vă cer părerea cu privire la Bucureşti, spune el.

– Ah.

– Am auzit o poveste lungă de la Jepsan, despre nu ştiu ce progrom. Avem vreo politică legată de Bucureşti?”.

Apropos-ul satiric e străveziu. Invocarea unui eveniment petrecut la Bucureşti nu se face doar aşa, ca sămânţă de vorbă. Asta înseamnă că pentru cei de la marele cotidian britanic România e atât de puţin importantă politiceşte încât ei îşi permit s-o folosească pe post de subiect oarecare.

Împingerea României la periferia lumii ştiute, într-o zonă a exotismului colonial, locuită doar de ţări ce pot fi tratate cu indiferenţă, se conturează şi mai puternică din reacţia patronului la spusele lui Salter:

Lordul Copper se trezi din cugetare.

– Cineva din redacţia asta trebuie să ştie ceva despre vaci, se oţărî el”.

Teoretic, şeful paginii de politică externă îi cere opinia despre cum să abordeze un eveniment destul de important, totuşi, petrecut la Bucureşti: un progrom. Şi la aceasta, patronul, în loc să tresară şi să-i dea indicaţii privind tratarea într-un anume sens (determinat de o anume politică a ziarului faţă de România), sare la un subiect aiurea: despre vaci.

Semn că-l lasă mai mult decât indiferent chestiunea unui „nu ştiu ce progrom la Bucureşti”.

Bomba zilei îşi plasează acţiunea în preajma celui de-al doilea război mondial.

Scena din biroul patronului de ziar luminează şi referirea la Legaţia României din Lighioane şi supralighioane a lui Saki.

Atât înainte de primul, cât şi înainte de cel de-al doilea război mondial, pentru londonezi România era o ţară exotică, un fel de unde a înţărcat dracu’ iapa, pe seama căreia puteai pune orice absurditate tipică lumii de dincolo de hotarele civilizaţiei.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro