• Istoricul Petru Otu: ”Am plătit faptul că am plecat spre est cu o putere agresoare”
  • Petre Otu: ”Basarabenii au plătit cel mai mult”
  • Petru Otu: ”Eram oaia neagră în pactul de la Varșovia”

Îți dai seama că lucrurile par ceva mai relaxate astăzi în ceea ce privește conflictele directe pentru România. Directorul adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Petre Otu, explică cum am ajuns la această situație.

”În clipa de de față România nu are inamici, deși este în război, în Afganistan. Avem un adversar. Este Rusia pentru că suntem parte a NATO. Dar știm că dacă nu eram parte a NATO situația ar fi fost mai complicată. Apoi nu avem dușmani naturali. Deși în decursul istoriei noastre, am avut mereu geniul supraviețuirii. Am fost prinși între mari centre de putere, Est, Sud și Vest, și la echilibrul dintre ele am supraviețuit”, a spus Petre Otu, director adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare

Profesorul Otu spune și cât de grave au fost urmările alianțelor greșite:
”Am plătit faptul că am plecat spre est cu o putere agresoare cu care nu aveam în comun decât obiectivul până la Prut. L-am plătit prin comunismul care ne-a fost impus și prin Basarabia, care a suferit cea mai cruntă deportare. A fost, îndrăznesc să spun, aproape de un genocid etnic și cultural. Basarabenii au plătit cel mai mult, apoi am plătit noi, am luat un sistem politic pe care a trebuit să îl adaptăm”.

Chiar și în cadrul unor alianțe dezavantajoase, România a avut șansa ei, arată Otu.

”Chiar și în perioada comunistă, imediat, liderii noștri, cum au avut ocazia să joace geopolitic, au jucat. Cu China, cu Statele Unite și Franța, pentru a echilibra presiunea sovieticilor. Am avut onoarea să nu invadăm Cehoslovacia. Asta spune multe despre faptul că eram oaia neagră în pactul de la Varșovia. Pentru că interesele noastre nu coincideau cu ale sovieticilor”, a explicat profesorul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL