• Ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, a cerut ca orașul ucrainean Odesa să fie inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
  • Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, a făcut apel la „protejarea patrimoniului cultural ucrainean, care este martor al bogatei istorii a țării și care include cele șapte situri din patrimoniul Mondial”.
  • Totodată, organizația a a cerut „încetarea imediată a atacurilor asupra unor facilități civile, cum ar fi școlile, universitățile, locurile memoriale, infrastructurile culturale și de comunicare”.

Ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, a cerut ca orașul ucrainean Odesa să fie inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, a făcut apel la „protejarea patrimoniului cultural ucrainean, care este martor al bogatei istorii a țării și care include cele șapte situri din patrimoniul mondial – situate în special în Lvov și Kiev”.

Ministrul Culturii din Italia, Dario Franceschini, a anunțat pe contul său de Twitter că a vorbit cu primarul orașului Odesa și a îndemnat UNESCO să acționeze pentru declararea Odesei drept patrimoniu mondial.

Videoconvorbire cu primarul din #Odessa #GennadiyTrukhanov. Un oraș minunat, legat de Italia de secole de istorie comună, care riscă să fie distrus. Acționați acum pentru ca acesta să poată fi declarat de @UNESCO patrimoniu mondial”, a declarat ministrul italian al Culturii, Dario Franceschini, potrivit unei postări de-ale sale pe Twitter.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

UNESCO a declarat recent că este profund îngrijorată de evoluțiile din Ucraina și că depune eforturi pentru a evalua pagubele în toate sferele sale de competență (în special educație, cultură, patrimoniu și informare) și pentru a pune în aplicare acțiuni de sprijin de urgență, potrivit unui comunicat al organizației.

Rezoluția Adunării Generale a ONU reafirmă importanța primordială a Cartei ONU și angajamentul față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și cere ca Federația Rusă să înceteze imediat utilizarea forței împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul organizației.

Directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, a făcut apel la „protejarea patrimoniului cultural ucrainean, care este martor al bogatei istorii a țării și care include cele șapte situri din patrimoniul mondial – situate în special în Lvov și Kiev; orașele Odesa și Harkov, membre ale Rețelei orașelor creative UNESCO; arhivele sale naționale, dintre care unele figurează în Registrul UNESCO «Memoria lumii»; și siturile sale care comemorează tragedia Holocaustului”, potrivit aceluiași comunicat.

Totodată, organizația a a cerut „încetarea imediată a atacurilor asupra unor facilități civile, cum ar fi școlile, universitățile, locurile memoriale, infrastructurile culturale și de comunicare, și deplânge victimele civile, inclusiv studenți, profesori, artiști, oameni de știință și jurnaliști. Printre acestea se numără femeile și copiii, în special fetele, afectate în mod disproporționat de conflict și de strămutare”.

UNESCO a declarat că se află în strânsă coordonare cu autoritățile ucrainene și depune eforturi pentru a marca cât mai repede posibil monumentele și siturile istorice cheie din Ucraina cu emblema distinctivă a Convenției de la Haga din 1954, un semnal recunoscut la nivel internațional pentru protecția patrimoniului cultural în caz de conflict armat.