Sari la continut
Cultură

Lumina Sfântă a venit la Ierusalim. Când va fi adusă în România

Holy light
  • Preafericitul Teofil al III-lea conduce ritualul de primire a Sfintei Lumini, intrând în Mormântul Sfânt cu 33 de lumânări (simbolizând vârsta lui Hristos), după o procesiune în jurul locului Sfânt.
  • Patriarhul Daniel primește oficial Lumina în jurul orei 19:00, într-un act care simbolizează unitatea bisericească.
  • Flacăra nu arde în primele minute, iar credincioșii își ating hainele și pielea fără a se răni.

Lumina Sfântă a venit la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, la ora 14:13.

Mii de credincioși au luat parte la ceremonia de primire a Sfintei Lumini, efectuată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Acesta conduce ritualul de primire a Sfintei Lumini, intrând în Mormântul Sfânt cu 33 de lumânări (simbolizând vârsta lui Hristos), după o procesiune în jurul locului Sfânt.

În fiecare an, după primirea Luminii Sfinte, oamenii își ating fața, mâinile, chiar și hainele cu lumânările aprinse, a căror flacără nu îi arde.

Din relatările credincioșilor, au fost cazuri când, în mod inexplicabil, lumânările li s-au aprins singure.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara aceasta, în jurul orei 18:00 – 18:30, pe Aeroportul Otopeni, și va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi.

Apoi, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor, potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române.

În jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi întâmpinată la Catedrala Patriarhală din București de către Patriarhul Daniel. Potrivit Patriarhiei Române, aducerea Luminii de la Ierusalim este un simbol al unității Bisericii și al bucuriei pascale.

Etichete: Aleph News, ierusalim, iisus hristos, lumina sfanta, paste, paste fericit, romania, stirile aleph news, știrile Aleph News