- Tradițiile de Moș Nicolae din noaptea de 5 spre 6 decembrie sunt diverse pe tot continentul european.
- Un punct comun este aducerea darurilor, dar și a nuielelor. Ce diferă de cele mai multe ori e personajul care aduce pedeapsa.
- Aceste tradiții au evoluat odată cu societatea europeană, unele dintre ele translatându-se în perioada Crăciunului.
- O tradiție inedită este aceea a festivalului „Krampuslauf”, unde oamenii se deghizează în figuri înfricoșătoare cu coarne.
Te-ai întrebat vreodată cum arată tradiția de Moș Nicolae și în alte culturi europene? Copiii din Europa care nu sunt cuminți primesc nuielușă sau… nu primesc nimic? Țările europene au adoptat de-a lungul timpului o varietate de tradiții și obiceiuri. Dar cine sărbătorește mai frumos?
Ce obiceiuri specifice au alte țări europene și care sunt acestea?
În partea de nord a Franței spre exemplu, Moș Nicolae vine însoțit de Père Fouettard (tatăl cu bici). Acesta este un asistent al moșului care este însărcinat să aducă nuielușele copiilor care nu au fost cuminți și chiar să îi pedepsească cu acestea.
Variații ale lui Père apar și în Marea Britanie (Farmland Rupert) sau Germania (Knecht Ruprecht). Într-un fel, acesta servește ca un personaj de contrast și prezintă pe mai departe delimitarea între copiii buni și cei răi.
Este interesant faptul că încă din Evul Mediu, sărbătoarea aducerii de cadouri a fost în noaptea de 5-6 decembrie în ajunul Sfântului Nicolae, episcop de Mira. Legenda Sfântului Nicolae își are originea încă din Evul Mediu când a înviat copilași și îi ajuta pe cei sărmani. Important și interesant este că tradiția cadourilor era original una rezervată exclusiv Moșului Nicolae.
Reforma religioasă din Europa în secolul XVI și ulterior europenii ce au plecat spre America de Nord, în încercarea de a se distanța de creștinismul catolic, au mutat această tradiție în seara de Crăciun. Aici își are originile Moș Crăciun. Sigur, odată cu comercializarea sărbătorii, a apărut portretizarea Moșului așa cum îl știm astăzi.
Ce este Krampus?
Acest caracter aproape mitologic este prezent în folclorul german, mai ales în zona Alpilor. Este reprezentat ca o figură antropomorfică, jumătate capră și jumătate demon care îl însoțește pe Moș Nicolae și îi pedepsește pe copiii răi (pe unii chiar mâncându-i).
Krampus înlocuiește rolul lui Knecht Ruprecht pe care l-am menționat anterior. Își are rădăcinile în tradițiile păgâne de solstițiul de iarnă. Acesta a devenit din ce în ce mai popular, inclusiv în pop culture. Acesta este asociat și unui festival denumit „Krampuslauf” în care oamenii se costumează înfricoșător, asemenea lui Krampus și sperie oamenii.
Pe parcursul timpului, percepția pulbică asupra acestuia a evoluat. Dacă la mijlocul secolului XX acesta era văzut ca o influență negativă, ce ar speria copiii, în perioada contemporană acesta a cunoscut o creștere mare în popularitate, mai ales din punct de vedere al pop culture. Un exemplu recent ar fi filmul Krampus din 2015.
Festivalurile precum „Krampuslauf” ne aduc aminte, poate, și de tradițiile românești cu costume de anul nou. Vedem cum nu doar creștinismul reprezintă o valoare comună europeană, ci și multe dintre tradițiile precreștine.