„Marius Tucă Show”. Magda Catone, Gabriel Diaconu și Cornel Nistorescu, de la 19:00, la Aleph News

Sursa: Aleph News

Marius Tucă Show începe diseară la șapte, la Aleph News și pe alephnews.ro. Invitați de astăzi sunt actrița Magda Catone, medicul psihiatru Gabriel Diaconu și jurnalistul Cornel Nistorescu.

Magda Catone vorbește diseară la Marius Tucă despre eforturile, provocările, dar și bucuria organizării Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu”, în perioada 18-21 noiembrie 2021. Un omagiu adus actorului, dar și omului, căruia i-a stat alături 30 de ani. Șerban Ionescu, un actor prea împovărat de har şi dăruire, căruia mai toți colegii îi spuneau cu dragoste „Pelicanul”, s-a stins din viață pe 21 noiembrie 2012.

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu face la Marius Tucă o analiză pertinentă a furiei din noi pe care încercăm să o domesticim, dar și care sunt șansele de recuperare a unei Românii aflate într-o beznă a fricii, a neputinței și a ignoranței.

Jurnalistul Cornel Nistorescu răspunde la o întrebare care sfidează orice urmă de bun simț din partea celor care ne conduc: ce fac politicienii când al patrulea spital Covid arde la propriu? – Negociază funcții. Până când? Și cât îi mai lăsăm? La Aleph News și pe alephnews.ro: ,,Să vă spun ceva: vă iubesc!” (Ștefan Iordache)