- Noul sezon expozițional începe la Muzeul Național de Artă Contemporană cu trei noi puncte de greutate.
- Alături de expoziții precum Răsucirea sau Leviathan, deja cunoscute, noutățile includ expoziția Tor și pictura Anielei Firon.
- Liliana Basarab prezintă la MNAC instalația „Suprafețe tari. Gânduri piezișe”, un manifest împotriva conformismului.
Muzeul Național de Artă Contemporană te așteaptă deja să vizitezi sălile expozițiilor pe care mizează instituția pentru sezonul de iarnă. Vei descoperi în continuare expozițiile „Răsucirea. Triumful provinciei, amurgul imperiilor”, unde curator este chiar directorul muzeului, Călin Dan. Ca și etajul dedicat colecțiilor deținute de muzeu, Leviathan. Dar și expoziții noi.
Directorul Muzeului Național de Artă Contemporană, Călin Dan „Vom prezenta o expoziție pe care o știți deja – Răsucirea, parte din colecția permanentă Leviathan – și trei noi surprize. Momentul de vârf al acestui sezon este retrospectiva Anielei Firon, în care mă aflu acum când vă vorbesc. O artistă excepțională, care a avut o carieră fulminantă în anii ’80, după care a dispărut complet din viața artistică. O altă expoziție extrem de interesantă și complet opusă celor oferite de pictura Anielei Firon este expoziția de sculptură semnată de artistul german Jens Trimpin, un reprezentant important al artei concrete”.
Printre expozițiile noi se numără și instalația „Suprafețe tari. Gânduri piezișe”, a artistei Liliana Basarab. Expoziția acoperă activitatea ei din ultimii 16 ani.
Managerul MNAC o descrie ca pe un manifest împotriva conformismului de orice tip.