• Papa Francisc a transmis un mesaj în ziua de Crăciun
  • Pontiful vrea ca vaccinul anti-Covid să ajungă, întâi de toate, la cei vulnerabili
  • Italia este una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de Covid-19
  • În ziua de Crăciun, Papa Francisc a transmis un mesaj ţărilor din întreaga lume: vaccinul să ajungă mai ales la persoanele vulnerabile şi cele care au reală nevoie.

Din cauza pandemiei, Suveranul Pontif nu a apărut pe balconul central al bazilicii Sf. Petru şi a rostit tradiţionalul său mesaj Urbi et Urbi din interiorul Palatului Apostolic din Vatican.

În mod normal, Papa Francisc ar fi vorbit în faţa unei mulţumi de zeci de mii de oameni, localnici şi turişti, deopotrivă.

„Îi rog pe toţi cei implicaţi în companii, în organizaţii internaţionale, să promoveze cooperarea şi nu competiţia şi să caute o soluţie pentru toată lumea, vaccinuri pentru toţi, mai ales pentru cei vulnerabili şi cei care au reală nevoie”, a spus Papa Francisc.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
PILE ȘI ȘTAMPILE
SFÂNTA LUMINĂ VINE DE LA IERUSALIM
PROGNOZA METEO PENTRU PAȘTE
SĂRBĂTOREȘTI ZIUA STAR WARS