Părintele Necula, despre Ajunul Crăciunului în decembrie ’89: În unitatea unde eram în serviciul militar am schimbat garda cântând „O, ce veste minunată”

  • Părintele Constantin Necula a fost invitatul lui Marius Tucă în seara Ajunului de Crăciun
  • Cei doi au vorbit despre motivele pentru care vorbesc Crăciunul și și-au amintit de evenimentele din decembrie 89
  • Părintele Constantin Necula: „Îmi aduce aminte de copilăria mea, de bunicii, părinții mei și de o liniște incredibilă”

Sărbătoarea Bucuriei este în centrul discuției din Ajunul Crăciunului dintre Marius Tucă și Părintele Constantin Necula. De ce iubim Crăciunul, ce miros, ce gust, ce imagine ne vine prima oară în minte când ne gândim la această sărbătoare?

Părintele Constantin Necula: „Pe străzile Sibiului nu se aude niciun sunet de colindători. Cred că e un an în care merită să ne aducem aminte cu demnitate de propria noastră demnitate. Sper să ajungem mai ascuțiți în caracter după acesta an.”

Marius Tucă: „Există acest licăr de speranță pentru 2021?”

Părintele Constantin Necula: „Eu nu sunt optimist, eu sunt om cu speranțe. Optimistul se hrănește cu speranțe. Speranța noastră pentru 2021 este copilul ce se naște în această noapte, Hristosul nostru. Dumnezeii locali ne-au lămurit ce pot.”

Părintele Constantin Necula: „Eu, apropo de amintirile legate de Crăciun, o să încep cu cea mai simplă și cea mai frumoasă amintire a copilăriei. Nu are multe elemente, are acea sobă din casă, lângă care stăteam lipit. Mirosurile acelea, mama, lucruri foarte universale, dar care țin de familie.”

„Cam asta e prima bucurie legată de Crăciun și primul motiv pentru care aș putea spune că iubesc Craciunul. Îmi aduce aminte de copilăria mea, de bunicii, părinții mei și de o liniște incredibilă și cred că îmi aduci aminte de faptul că mă simțeam în siguranță lângă acea sobă și eram protejat.”

Marius Tucă: „Motiv pentru care iubesc Crăciunul, oamenii au scris atunci în decembrie 89 pe ziduri, pe clădiri, „De Crăciun ne-am luat rația de libertate”. A fost foarte important pentru noi acel decembrie 89 și pentru că ne-am recâștigat libertatea.”

Părintele Constantin Necula: „În Ajunul Crăciunului lui 89 lucrurile nu erau foarte clare. În unitatea unde eram în serviciul militar am schimbat garda cântând „O ce veste minunată”. Și nu am mai primit nicio somație. Știau toți cine sutem. Era prima dată când se putea colinda după mulți ani. A fost ți seara în care ofițerii noștri și-au date jos gradele de pe umăr.”