Reprezentanţii Patriarhiei Române spun că este necesar un dialog permanent între autorităţile de stat şi locale competente şi autorităţile religioase, mai ales în situaţia unor zone carantinate sau având o rată ridicată de infectare cu noul coronavirus, dialog la care a îndemnat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Patriarhia face apel la autorităţi ca în 30 noiembrie să permită pelerinajul la Peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, spunând că în comună este un număr mic de locuitori (1.992 de oameni) şi manifestaţia se poate organiza, „având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român”.

„Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează. Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei”, spun reprezentanţii Patriarhiei Române.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Reprezentanţii Bisericii spun că vor fi respectate toate normele sanitare şi de distanţare socială impuse.

Arhiepiscopia Tomisului ceruse la Tribunalul Constanţa anularea unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care se interzicea ca la pelerinaje să participe alte persoane în afara celor care au domiciliul în localitatea unde se desfăşoară. Solicitarea a fost, însă, respinsă.

ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa?”. ÎPS Teodosie a amintit şi de revoluţia din 1989: „Nu subestimaţi dorinţa oamenilor de a striga în stradă”.

La rândul său, premierul Ludovic Orban i-a transmis ierahului că sfatul său este ca ÎPS Teodosie să îndemne credincioşii la respectarea regulilor.

În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol A