• Patriarh: Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită cu o anumită tristețe
  • Autoritățile au anunțat că la pelerinaj vor putea participa doar persoanele care au domiciliul în Iași
  • Patriarh: Tocmai pentru că există această restricție, trebuie să intensificăm rugăciunile noastre

Patriarhul Daniel a spus, miercuri, referindu-se la decizia autorităților de a interzice prezența credincioșilor din afara Iașului la sărbătoarea Sfintei Parascheva, că este „ceva nemaiîntâlnit în istorie”.

S-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în istorie. Au fost opriți să vină la sărbătoarea ei credincioșii care nu locuiesc în municipiul Iași. Cu alte cuvinte, li se dă dreptul, sau se dă voie să se închine doar ieșenilor la racla sfintei, nu și credincioșilor din țară”, a spus Patriarhul Daniel la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric Sf. Gheorghe al Reședinței Patriarhale, citat de basilica.ro, agenția de știri a Patriarhiei.

Patriarhul a mai spus că anul acesta „Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită cu o anumită tristețe, pentru că nu toți credincioșii din țară care ar fi dorit să fie la Iași au această posibilitate”.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Acesta i-a îndemnat pe credincioși să își intensifice rugăciunile. „Tocmai pentru că există această restricție, trebuie să intensificăm rugăciunile noastre către Sfânta Cuvioasă Parascheva, să ne ajute, să ne izbăvească de molima aceasta, de pandemie, și să ne dăruiască bucuria de a retrăi sărbătoarea pomenirii ei în toată frumusețea și plinătatea ei”, a mai spus Patriarh Daniel.