Historia incrementorum et decrementorum Aulae othomanicae sive aliothmanicae (Istoria creşterilor şi a descreşterilor curţii Othmanice sau aliothmanice). Operă citată de Hugo și Byron.
Limba latină face ca vocea lui Dimitrie Cantemir să sune apretat și solemn. Traducerea lui Dan Slușanschi restituie farmecul fabulos al cărții, farmecul fără frontiere al marelui, căftănitului autor.
Am ales, nu tocmai la întâmplare, una dintre cele mai frumoase povești.
“(…) S-a petrecut în timpul meu la Constantinopole (1686-1710, n.m.). Sub Sultanul Mustafa (…), Patriarh era Calinic (Calinic al II-lea, n.m.), un învățat în litere grecești, un erudit deloc mediocru, prelat cu o conduită ireproșabilă. Mutevelii, procurori imperiali ai Sultanei Valide (titlul dat mamei Sultanului, conducătoarea acelei influente instituții numite harem, n.m.) îi cereau insistent să plătească banii pentru datoria Bisericii. Patriarhul nu avea bani și se ruga de acei creditori să aștepte până lunea viitoare. La termenul fixat, creditorii vin și insistă să li se plătească. Când li s-a repetat să vină lunea viitoare, cel mai bătrân dintre creditori a spus: <Ce sunt aceste minciuni, Patriarhule? Cărțile noastre ne învață – și noi credem – că monahii voștri din vechime nu numai că se înfiorau de păcatul minciunii sau de orice faptă rea, ci chiar ajunseseră la un grad al virtuții, încât zburau prin aer și treceau din muntele Olimp până la Sfânta Sofia și îndărăt și făceau și alte minuni care întreceau puterea omenească>. Cum era un om hâtru, Patriarhul răspunse: <Nu numai călugării noștri cei bătrâni au făcut aceste minuni, le facem și noi în toate zilele. Eu însumi zbor de multe ori de aici la Pera. Dar eu zbor mai bucuros după apusul soarelui și nu prea sus, ca să nu mă vadă mulțimea și să-mi reproșeze că sunt un impostor sau un mag”.
Nu cred că mutevelii s-au întors în lunea următoare sau în vreo altă luni. L-au lăsat pe marele ierarh să zboare în tihnă…