• Primăria Bucureşti va inaugura Biblioteca Bunicii, un centru pentru lectură destinat seniorilor.
  • Inaugurarea va avea loc maţi, 15 februarie, de Ziua Naţională a Lecturii.
  • Centrul va avea un program de luni până vineri de la ora 9.00 la 15.00.

Primăria Bucureşti inaugurează primul centru pentru lectură pentru seniori. Biblioteca Bunicii este un proiect-pilot şi va funcţiona de luni până vineri, între orele 9.00 şi 15.00. Inaugurarea va avea loc de Ziua Naţională a Lecturii. Concret, 20 de copii care frecventează creşele Antante şi seniori ai complexului Ominis, vor petrece o zi întreagă printre cele 6.000 de cărţi provenite din donaţiile cititorilor bucureşteni, anunţă Primăria Bucureşti. Tot de Ziua Naţională a Lecturii va fi organizat evenimentul Maratonul Lecturii.

Deschiderea celor două centre de lectură şi implementarea proiectelor-pilot este posibilă datorită bucureştenilor care au donat, în cadrul programului de economie circulară înfiinţat de DGASMB în luna iunie a anului 2021, aproximativ 11.000 de cărţi din toate domeniile, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, precizează reprezentanţii Primăriei.

Astfel, Primăria Capitalei, prin DGASMB, va inaugura centrul pentru lectură, situat în cadrul Complexului Ominis, de pe strada Turnu Măgurele, nr. 17 A, sector 4.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC

„La Biblioteca Bunicii, copii şi bunici (20 de copii care frecventează creşele Antante şi seniori ai complexului Ominis) vor petrece o zi întreagă printre cele 6.000 de cărţi provenite din donaţiile cititorilor bucureşteni. Biblioteca Bunicii este un proiect-pilot şi va funcţiona de luni până vineri, între orele 9.00 – 15.00″, informează PMB.