Primul concert cu public din România, organizat de Filarmonica Transilvania. Ce măsuri sanitare au fost respectate

  • Filarmonica Transilvania a susținut la Cluj primul concert în interior cu public.
  • Din 800 de locuri din sală, doar 232 au fost disponibile spectatorilor.
  • Filarmonica de Stat Transilvania va mai avea un concert și săptămâna viitoare.

După luni întregi de concerte online, corul Filarmonicii de Stat Transilvania a susținut aseară, la Cluj, primul concert cu public. Nu a fost nevoie de prezentarea vreunui certificat de vaccinare. Doar masca și păstrarea distanței au fost obligatorii. Deși au venit doar câteva zeci de spectatori, artiștii au cântat cu aceleași emoții și s-au bucurat la aplauzele lor. Iar pentru săptămâna viitoare, promit deja un alt spectacol.

„Superb, mai ales că a și trecut ceva timp. Veneam în fiecare vineri. Am urmărit și online câteva evenimente, am încercat să ținem legătura, dar nu e același feeling”, spune Alexandra spectatoare.

„Revenirea pe scenă după atâta timp pentru noi înseamnă foarte mult, pentru că practic noi ne hrănim cu aplauzele celor din sală și un act artistic, cultural presupune și feedback-ul primit de la public”, a explicat Ciprian Mizgan, șef partida de bas.

„Acest concert este pentru noi revenirea. Vocile corului sună cel mai bine live în sală. Nu se compară cu un concert înregistrat. Nu s-a atins capacitatea de 30% din sală care era permisă și la care ne așteptam. Oamenii încă se tem de săli, acesta este adevărul.”, a precizat Geanina Simion, PR Filarmonica de Stat Transilvania.