• În timpul unui zbor, un pilot a găsit în cabina avionului o cobră, fiind nevoit să aterizeze de urgență.
  • Curajul pilotului, care conducea un avion de mici dimensiuni, a fost aplaudat de autoritățile sud-africane.
  • „La început, am crezut că era sticla mea de apă care curgea”, a spus Erasmus.

Autoritățile sud-africane aplaudă curajul unui pilot care a aterizat în siguranță un avion după ce a simțit o cobră veninoasă ascunsă care i s-a strecurat pe corp în timpul zborului. Pilotul, Rudolf Erasmus, a declarat că pilota un avion de mici dimensiuni, cu patru colegi la bord, când a simțit o „senzație de frig … sub cămașă, în zona șoldurilor”, scrie CNN.

„La început, am crezut că era sticla mea de apă care curgea”, a spus Erasmus. „Când m-am întors apoi spre stânga și am privit în jos, am văzut capul șarpelui retrăgându-se înapoi sub scaunul meu”. „Am avut un moment de tăcere, am fost uluit”, a spus el. „A fost ca și cum creierul meu nu a reușit să proceseze ce se întâmplă, ca să fiu sincer. A fost un moment de neîncredere.”

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Oamenii se uită în interiorul avionului de pe Aeroportul Welkom, din Welkom, Africa de Sud, unde pilotul Rudolf Erasmus a descoperit un șarpe veninos sub scaunul său în timpul zborului.

Pilotul a anunțat pasagerii, a informat controlorii de trafic aerian că a avut „o problemă” și a aterizat avionul în apropiere. Toate cele cinci persoane aflate la bord au ieșit nevătămate, iar șarpele a fost găsit sub scaunul pilotului „într-un pachet drăguț”, a spus Erasmus.

Șarpele era Cape Cobra de mari dimensiuni, potrivit Autorității Aviației Civile din Africa de Sud, care l-au felicitat pe Erasmus „pentru că a dat dovadă de un curaj ireproșabil după ce a aterizat avionul său fără incidente, deși sub o presiune extremă”.