Pe Maestrul Shi Shen (Shenfu – ca să îi punem și panașul gloriei) îl mai puteți vedea doar în Lună. Un crater de pe fața ei nevăzută îi poartă numele – între puținele care se pot desluși, atunci când Luna intră în balans (fenomenul se cheamă librație, dacă vrem să ne încărcăm memoria cu amănunte care aici, pe Pământ, nu ne ajută nici măcar să trecem strada).
Shi Shen a trăit pe vremea Regatelor Combatante. A întocmit cel mai vechi catalog astronomic din lume – “Manualul de stele” (anul 355, î.Hr). El este cel dintâi care a descoperit, între altele (ce nouă ni se pare că vedem mereu) pete în soare.
Cum nu putea avea ca suflet-oglindă un jiangjun (general de armată), Shi Shen l-a ales pe Gan De, un mareșal al firmamentului. Gan De a identificat, cu 2000 de ani înaintea lui Galileo Galilei, sateliții lui Jupiter (fără lunetă).
…Dacă ștergeți tot ce am scris până acum, rămâne imaginea de mai sus. O pagină din orez, între celelalte unsprezece, parte a neverosimil de rigurosului Atlas Dunhuang (alcătuit pe la jumătatea secolului VII, d.Hr.) – o mie trei sute de stele așezate la locul lor (luneta a fost inventată abia pe la începutul secolul XVII).
Ce vedeți ca niște cercuri mici – colorate într-un roșu foarte pal, astăzi aproape gălbui – sunt stelele lui Shi Shen. Cu negru – stelele lui Gan De. Chiar dacă cei doi nu s-au întâlnit niciodată, avem dovada că, sub firmament, sufletele-oglindă rămân împreună, din veșnicie în veșnicie.
