Ipocritul de mai sus are un nume atât de lung, încât prima tentație a fost să nu mă chinui să-l scriu: Alexandre Balthazar Laurent Grimod de La Reynière.
Personajul e un plezirist celebru de pe vremea lui Napoleon, căruia, de altfel, i-a supraviețuit. Mi-am adus aminte de el zilele astea, pentru care nu-mi n-am altă sintagmă mai potrivită decât una dintre sintagmele lui: supeul scandalos. Pe care chiar l-a organizat, în 1783. S-a servit pâine, circ.
Scriitorul și filosoful francez Michel Onfray, care l-a reînviat într-una dintre cărțile lui, povestește că invitațiile măsurau 52 pe 40 de centimetru (cât să aibă loc gazda să-și scrie numele întreg, mă gândesc). Din relatările martorilor oculari, Onfray dezvăluie esențialul:
„În mijlocul încăperii, în locul mesei, se află un catafalc. Sala este drapată în negru. Intrarea (…) este păzită de doi oameni înarmați. Fiecare conviv este întrebat în felul următor: <Veniți la Domnul de La Reynière, lipitoarea poporului, sau la fiul lui (amfitrionul nostru, n.m.), apărătorul văduvelor și orfanilor?>. Bineînțeles, trebuie dat răspunsul cel bun (…). În vestibul, se lasă orice semn distinctiv – sabie, pălărie, decorații”…
Nu mă afund mai mult în absurd. Prefer să-l contemplu de la o depărtare de siguranță.