• Târgul de carte Gaudeamus 2022 revine în format fizic la Bucureşti, în pavilionul B2 al Romexpo, de miercuri, 7 decembrie, până duminică, 11 decembrie.
  • Anul trecut, la fel ca în 2020, ediţia s-a desfăşurat în format online.
  • Ultima ediţie în format fizic a fost în noiembrie 2019.

Târgul de carte Gaudeamus 2022 revine în format fizic la Bucureşti, în pavilionul B2 al Romexpo, de miercuri, 7 decembrie, până duminică, 11 decembrie. Anul trecut, la fel ca în 2020, ediţia s-a desfăşurat în format online. Ultima ediţie în format fizic a fost în noiembrie 2019.

În cadrul târgului de cartea Gaudeamus participanţii vor avea ocazia să citească împreună cu Răsvan Popescu din cartea sa În Torent” . Autorul împreună cu moderatorul dezbaterii şi invitaţii săi îi aşteptă pe iubitorii de carte sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 10:00 în spaţiul de evenimente Mircea Nedelciu.

Despre Carte

Prozatorul, poetul, scenaristul, într-o vreme reporterul, îşi propune o operă polifonică; şi «În torent» avem o povestire-scenariu, unde biografia şi naraţiunea devin una, până se metamorfozează într-un labirint, unul în care rătăceşte Minotaurul-Autor, iar imaginea şi cuvântul interferează pe un ecran virtual.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Asistăm la un balans, un dans, un puzzle care se adună, se destramă, se recompune, film în film, povestea despre poveste, într-o altă poveste, precum păpuşile Matrioşka.

Ficţiune şi realitate în concomitenţă se împletesc, curg împreună prin torentul vieţii, la fel personajele, fără nume proprii, dar pregnant conturate, vizibile, memorabile, purtate de Autor- la rândul său personaj- aluvionar, dintr-o naraţiune în alta, pe variate paliere şi niveluri.

În final personajele reale sau imaginare, în proză şi/sau film, se perindă ca un ultim adio prin faţa Autorului cuprins de veninul administrat de şarpele cunoaşterii.

Răsvan Popescu este scriitorul care reuşeste cu măiestrie, prin toate cele două sute de pagini, să-şi provoace cititorul, să-l cuprindă în propria scriitură, să-l transforme hipnotic într-unul dintre personajele Torentului” , descrie cartea Cassian Maria Spiridon.

Programul târgului va fi zilnic între orele 10:00 şi 20:00. Accesul publicului va fi gratuit, transmit organizatorii.