• Mișcarea explodează pe rețelele de socializare și militează pentru « nevestele tradiționale ».
  • Femeile ar trebui să se întoarcă la cratiță și să facă copii.
  • Moda s-a născut în siajul mișcării anti-avort.

O mișcare ultraconservatoare explodează pe rețelele de socializare și incurajează femeile să revină la un model stereotip al femeii căsătorite – gospodină, ca în anii 50 ai secolului trecut : să redevină casnică și să facă copii ! După marșul împotriva avortului de la Paris din 21 ianuarie, iată și mișcarea „tradwife”, – soție tradițională, adică.

O „tradwife” este o femeie, cel mai adesea sexy, cu machiaj și îmbrăcăminte întotdeauna impecabile, căsătorită, mamă de familie și care se desfășoară pe deplin la locul ei firesc, adică în bucătărie.

În decolteu și șorț, „tradewife »” a ales mai degrabă masa de călcat decât sala de ședințe, pentru că fericirea ei vine în primul rand din fericirea soțului ei. În concluzie, ea este un fel de stereotip al gospodinei anilor 1950.

Recomandări

CRESC TENSIUNILE CHINA-TAIWAN
CIOLACU: ROMÂNIA ȘI TURCIA NU SUNT COMPETITORI
STRESUL NE DOBOARĂ
FRANȚA SCHIMBĂ DOCTRINA
CE ȚINUTE AU ALES VEDETELE LA CANNES
CONFLICT VIOLENT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

Apărute mai întâi în Anglia, apoi în Statele Unite, aceste femei tradiționale au îmbrățișat gândirea politică a evangheliștilor, ultra-dreaptei americane și a lui Donald Trump, de la care au preluat și transformat și celebrul slogan „Make America Great Again” în „ Faceți din nou gospodinele tradiționale grozave”.

Estee Williams, o americancă de 25 de ani, este una dintre ele, si le dezvăluie miilor ei de abonați de pe TikTok și Instagram cum să devină „soție de serviciu”.

Astăzi, chiar și în Franța, influencerii, nu neapărat foarte numeroși, dar foarte organizați, susțin feminitatea tradițională pe Instagram și Tiktok, explicând că a fi o femeie blândă nu înseamnă a fi o femeie slabă. „Nevestele traditionale” pretind că sunt „feminine, nu feministe” .

Deci, evident, am putea crede că această mișcare pe rețelele de socializare are puțină importanță. Cu excepția faptului că „tradwife” au însoțit pe deplin o scădere a dreptului la avort în Statele Unite. Iar în Franța, unde am văzut de asemenea manifestatii împotriva acestui drept, un studiu dezvăluie că unul din trei tineri francezi consideră normal ca o femeie să înceteze să lucreze pentru a avea grijă de copii.

Conceptul : stai acasă și fă copii » a fost însușit și de Vladimir Putin care, confruntat cu o scădere dramatică a natalității, le spune rusoaicelor că bunicile lor făceau câte 8 copii și ar fi bine să se apuce și ele de treaba.

După cum vedem, avansurile democratice nu sunt niciodată un căștig definitiv și trebuie să luptam pentru ele în fiecare zi.

Citește și