• Un grup de artiști amatori din Cluj îți prezintă altfel Săptămâna Mare.
  • Într-un decor specific, afli tot ce s-a întâmplat înainte de Paște.
  • Evenimentul este gratis și va fi deschis publicului până vineri seară.

La Cluj poți să simți altfel zilele de dinaintea Paștelui. Un grup de artiști amatori au creat evenimentul Pas cu pas în Săptămâna Mare, unde poți să descoperi firul întâmplărilor într-un decor care te întoarce în timp. Stai față în față cu trădarea lui Iuda, cu discuțiile de la Cina cea de Taină, dar și cu momentul răstignirii lui Iisus.

„Este vorba despre un eveniment care încearcă să surprindă cea mai importantă săptămână din istoria omenirii, ultima săptămână din viața lui Iisus, cu evenimentele care s-au petrecut acolo, șapte dintre ele, șapte decupaje care surprind esența venirii lui Iisus în lumea noastră. Este gratis, asta nu înseamnă că nu au fost implicați peste 25 de oameni care au realizat acest decor“, a spus Virgil Dan, organizatorul proiectului.

Pe lângă doza de cultură, evenimentul a fost gândit să stârnească emoții și așa a și fost. Dacă te înscrii online, poți vizita circuitul cronologic până vineri seară.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
CINE-I „DI VINĂ”?
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

M-am transpus cumva în acele vremuri și mă ajută să înțeleg mai bine Săptămâna Patimilor și ce s-a întâmplat acolo“, a transmis Briana, participantă la eveniment.

„Este o experiență foarte interesantă să te pui în acele momente, despre care auzi, despre care se povestește, dar parcă sunt așa ceva distant, însă când ești aici parcă și toată atmosfera aceasta creată te aduc foarte frumos în momentele de atunci și înțelegi mult mai bine ce s-a întâmplat atunci“, a spus David, vizitator.