Turismul global e grav afectat de Covid-19. Va pierde până la 3.300 de miliarde de dolari

- Veniturile din turism vor scădea în întreaga lume cu până la 3.300 de miliarde de dolari din cauza COVID-19
- Statele Unite urmează să piardă cel mai mult, potrivit raportului „COVID-19 și turismul” publicat de United Nations Conference on Trade and Development (UNCTAD).
- Raportul UNCTAD acoperă 65 de țări și regiuni individuale.
Raportul prezintă trei scenarii pentru industrie, cu măsuri de blocare care durează 4 luni, 8 luni și 12 luni. În aceste scenarii, veniturile ar scădea cu 1.170 miliarde dolari, 2.220 miliarde dolari și, respectiv, 3.300 miliarde de dolari, sau între 1,5-4,2 la sută din produsul intern brut (PIB) mondial.
Studiul nu a spus care scenariu este cel mai probabil, dar un oficial UNCTAD a spus că scenariul de mijloc „poate fi unul realist”.
„Turismul internațional a fost aproape total suspendat, iar turismul intern a fost redus de restricțiile impuse în multe țări. Deși unele destinații au început să se deschidă lent, mulți se tem de călătoriile internaționale sau nu își pot permite, din cauza crizei economice”, se arată în raport.
Statele Unite suportă cele mai mari pierderi în toate cele trei scenarii, cu o scădere de 187 miliarde dolari în scenariul optimist, urmate de China cu 105 miliarde de dolari. Thailanda și Franța pierd, de asemenea, 47 de miliarde de dolari fiecare. Pierderea Statelor Unite în scenariul pesimist este de 538 miliarde dolari, sau trei la sută din PIB.
- Pentru prima dată în istorie, oamenii de peste 65 de ani sunt mai numeroși decât copiii de până la 5 ani. Ce se va întâmpla până în 2060
- CNA a emis reguli noi pentru influencerii din România care au peste 100.000 de urmăritori. Ce documente trebuie să trimită creatorii de conținut
- Trump va cere Europei să plătească Statelor Unite „sutele de miliarde de dolari” acordate Ucrainei: „Vom cere banii, chiar dacă o facem cu întârziere”
- Roboții încep să simtă la fel ca oamenii. Cercetătorii din China au creat o piele electronică prin care roboții detectează atingerea, presiunea sau temperatura
- Vlad Tănasie a câștigat marele trofeu la World Sushi Cup 2026: „A fost visul meu”