Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu Papa Francisc, la Vatican

Papa Francisc al[turi de Ursula von der Leyen Sursa: Twitter

Ursula von der Leyen s-a întâlnit, la Vatican, cu Papa Francisc. Șefa Comisiei Europene a scris că atât ea cât și Suveranul Pontif pledează pentru învingerea pandemiei prin solidaritate și protejarea planetei, „casa noastră comună”.

În timpul întâlnirii lor private, Papa Francisc și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au remarcat relațiile bilaterale bune dintre Vatican și Uniunea Europeană, inclusiv planurile în curs de celebrare a 50-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice.

Ambii lideri au analizat, de asemenea, alte probleme de interes comun, cum ar fi consecințele sociale ale pandemiei și subiectele migrației, schimbărilor climatice și evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, scrie Vatican News.