• Vineri, 10 februarie, Rijksmuseum din Amsterdam deschide pentru public prima sa expoziție retrospectivă a lui Johannes Vermeer (1632-1675).
  • „Cele 28 de picturi ale lui Vermeer din această expoziție – din șapte țări din întreaga lume – fac din aceasta cea mai completă trecere în revistă a operei sale montată vreodată” , potrivit muzeului.
  • Vermeer se va desfășura între 10 februarie și 4 iunie. Peste 200.000 de bilete au fost deja vândute.

Douăzeci şi opt de tablouri ale pictorului Johannes Vermeer vor fi prezentate începând din această săptămână la Rijksmuseum din Amsterdam în cadrul celei mai ample expoziţii dedicate acestui maestru al picturii flamande din secolul al XVII-lea, cunoscut pentru măiestria sa în redarea unor scene de familie în cadre luminoase şi intime, conform AP, France TVINFO și Washington Post.

Expoziţia olandeză aduce împreună jumătate dintre picturile pe care Vermeer, care lucra într-un ritm lent, le-ar fi creat în timpul vieţii sale şi, totodată, aproximativ trei sferturi dintre operele sale de artă care au supravieţuit până în zilele noastre. Cel mai probabil, artistul flamand nu a văzut niciodată atât de multe dintre tablourile sale expuse în acelaşi timp.

Taco Dibbits, directorul Rijksmuseum, a declarat că Johannes Vermeer era o persoană care trăia alături de o familie numeroasă şi care avea o viaţă foarte ocupată în calitate de comerciant de artă, însă, cu toate acestea, a reuşit să rafineze arta vremurilor prin picturi marcate de o frumuseţe tăcută, scăldate într-o lumină redată cu o acurateţe aproape fotografică.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Această concentrare şi linişte completă din picturile sale reprezintă elementul pe care îl iubim în continuare în zilele noastre” , a declarat Taco Dibbits.

Alături de picturi celebre ale sale, precum Girl With A Pearl Earring” (1664) şi The Milkmaid” (1659), expoziţia prezintă două tablouri exterioare cunoscute ale maestrului flămând, mai multe picturi mari pe pânză şi o serie de portrete feminine – inclusiv unele ce arată tinere care cântă la instrumente muzicale, citesc şi lucrează.

Ceea ce este destul de izbitor atunci când te uiţi la tablourile lui Vermeer este faptul că, în picturile lui, femeile sunt în cele mai multe cazuri protagoniştii lucrărilor” , a declarat curatorul expoziţiei, Pieter Roelofs, care a precizat că artistul a avut şapte fiice.

Deşi nu a fost găsită nicio scrisoare a pictorului Vermeer, un document important a supravieţuit până în zilele noastre – un inventar al bunurilor sale, redactat după moartea pictorului, care şi-a lăsat familia cu mai multe datorii. Articole de mobilier şi mai multe obiecte menţionate în document apar în picturile artistului.

Potrivit lui Pieter Roelofs, descoperiri majore au fost făcute şi i-au ajutat pe cercetători să înţeleagă mai bine felul în care lucra Vermeer, inclusiv identificarea unor orificii de mici dimensiuni în punctele de focalizare din anumite tablouri, precum The Milkmaid” , parte a unui sistem de sfori pe care artistul le utiliza pentru a obţine o perspectivă perfectă.

Artiştii şi specialiştii în pictură au păreri împărţite în legătură cu ipoteza potrivit căreia Vermeer ar fi utilizat o cameră obscură „, un precursor al camerelor de fotografiat moderne.

Pieter Roelofs consideră că operele lui Vermeer reprezintă mai mult decât pot să creeze o privire bună şi o mână talentată. Potrivit unor analize recente, compoziţia picturii The Milkmaid” a fost modificată de mai multe ori, mai ales prin eliminarea unor detalii, pentru a o simplifica.

Aşa era Vermeer: un tablou nu e niciodată suficient de bun, iar el continua să lucreze asupra lui până când considera că era suficient de bun pentru a-l preda clientului” , a adăugat curatorul expoziţiei.

Scriitoarea Tracy Chevalier, al cărei roman Girl with a Pearl Earring” a fost adaptat într-un film cu acelaşi titlu, a declarat că, pentru ea, expoziţia dedicată lui Vermeer evocă imaginea unui bărbat rezervat, care păstrează secretul asupra planurilor sale” .

Tablourile lui sunt atât de liniştite, iar în ele nu apar copii… trebuie să îşi fi compartimentat viaţa şi să îşi fi spus: «nu, fără copii în atelier» ” , a explicat ea.