• Dupa luni intregi de suspans, Avatar 2″, cel mai asteptat film al anului, a avut premiera mondială în Londra.
  • Regizorul James Cameron s-a alăturat protagoniștilor Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver si Michelle Rodriguez pe covorul roșu, devenit albastru, pentru a prezenta publicului cel mai nou și ambițios proiect al sau.
  • Superproducția a avut un buget impresionant de aproape 500 de milioane de dolari.

Fanii și lumea filmului şi-au îndreptat privirile spre Londra, unde va fi proiectat marţi seară Avatar 2″ , cel mai aşteptat blockbuster al anului de proprietarii de cinematografe, care speră să facă uitate efectele pandemiei şi să obţină încasări spectaculoase, potrivi presei internaționale.

Avatar: The Way of Water” , regizat de James Cameron, va ajunge în cinematografele din SUA pe 16 decembrie, cu o triplă ambiţie: să depăşească performanţa filmului precedent – cel mai profitabil lungmetraj din istoria box-office-ului mondial -, să dezmintă moartea” cinematografelor şi să contribuie la naşterea unei francize la fel de legendare ca Star Wars”.

Avatar 2″ continuă amestecul de science-fiction și politică-eco

La 13 ani după primul film din seria Avatar” , care a obţinut încasări de aproape 3 miliarde de dolari, cel din această serie îşi invită încă o dată spectatorii pe planeta Pandora, situată la ani-lumină depărtare de Terra, într-o călătorie științifico-fantastică cu tentă ecologică.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Filmat ca și primul film în 3D, cu numeroase imagini digitale, noul lungmetraj are o durată de 3 ore şi 12 minute. Contrar predicţiilor făcute de James Cameron în epocă, Avatar” nu a dus la impunerea ca normă a cinematografiei 3D, care necesită purtarea unor ochelari speciali, însă cineastul canadian a continuat să folosească tehnologia.

Kate Winslet se alătură distribuției

Secretul ce înconjoară intriga noului film a fost păstrat cu sfinţenie, însă, conform presei americane, spectatorii vor descoperi în Avatar: The Way of Water” un nou trib de extratereştri autohtoni, care trăiesc în mediul marin.

De asemenea, noul film îi aduce în prim-plan şi pe supravieţuitorii primului opus, personajele Jake Scully (Sam Worthington) şi Neytiri (Zoe Saldana), precum şi pe copiii lor. Kate Winslet s-a alăturat şi ea distribuţiei acestui film, la un sfert de secol după ,,Titanic” .

O provocare majoră

Al doilea film din seria ,,Avatar” reprezintă o miză uriaşă pentru regizorul canadian, regele incontestabil al box-office-ului mondial, care a stabilit recorduri de încasări mai întâi cu „Titanic” şi apoi cu „Avatar” – rămas până în prezent cel mai profitabil film din lume.

Miza este una importantă şi pentru studioul Disney: imaginile din al treilea opus sunt deja filmate şi un nou ,,Avatar” este prevăzut la fiecare doi ani, cel puţin până la al cincilea film din serie, programat să apară pe marile ecrane în 2028.

Test pentru industria cinematografică mondială

,,Lansarea acestui film este un test important pentru industria mondială a cinematografiei, fiind aşteptat de toată lumea” , a declarat Eric Marti, directorul general al Comscore France, o companie ce măsoară audienţele filmelor.

,,Timp de doi ani, au existat filme noi doar pentru platformele de streaming. Pentru cinematografe, această lansare reprezintă un fel de «Imperiul contraatacă» , dorind să reafirme superioritatea sălilor de proiecţii” asupra tuturor celorlalte canale de difuzare, a adăugat el.