Volumul de proză al lui Răsvan Popescu, „Omul orchestră: Un jurnal altfel”, va fi prezentat la Târgul de Carte Gaudeamus. Când are loc evenimentul

Editura Cartea Românească Educaţional anunţă participarea la Târgul de Carte Gaudeamus 2023 cu un număr însemnat de noi apariţii între care se distinge volumul de proză al lui Răsvan Popescu intitulat Omul orchestră: Un jurnal altfel”.

Cartea va fi prezentată publicului în data de 24.11.2023 la orele 16.00-16.45 în spaţiul de evenimente al Târgului de Carte Gaudeamus intitulat Mircea Nedelciu”- nivelul 7.70. Autorul, cunoscut om de presă, s-a remarcat în ultimii ani prin câteva volume tipărite la aceeaşi editură între care volumul “În torent”, pentru care Răsvan Popescu a primit premiul pentru proză pe anul 2022.

La ce servește un jurnal? În principal, la păstrarea memoriei. Dar un jurnal – altfel? Ce îl face diferit? Este un jurnal de autor, al devenirii prin scris. Autorul are o biografie alambicată, trăiește în mijlocul evenimentelor pe care le consemnează ca ziarist. Ulterior va participa direct, ca demnitar la guvern, Președinția României, C.N.A. Trăiește realitatea în schimbare și o transformă apoi în literatură și film. Are mereu ceva de făcut. Efortul îl consumă enorm, uneori are rezultate, alteori nu, dar nu renunță niciodată. Aveți aici memoriile lui”, a declarat Răsvan Popescu.

Citește și

Exit mobile version