- Singurul monument public din București creat de Brâncuși este statuia lui Carol Davila de la Spitalul Militar.
- Constantin Brâncuși s-a născut în 1877, la Hobița, un sat aflat la 25 de kilometri de Târgu-Jiu.
- Constantin Brâncuși s-a perfecționat artistic în Franța și a murit la Paris, în 1952, la vârsta de 81 de ani.
- Brâncuși a refuzat să lucreze pentru Rodin: „La umbra marilor arbori nu crește nimic!”.
„V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști” – sunt vorbele poate celui mai mare artist român, Constantin Brâncuși. Marele sculptor a remarcat decadența culturală și ca nivel de viață a României care nu a știut să îi aprecieze valoarea.
Aleph News consideră că Bucureștiul are datoria să creeze un parc Brâncuși, dar nici un candidat la primăria Capitalei nu și-a propus proiecte în care să valorifice potențialul lui Brâncuși.
2026 este prevăzut prin lege în România ca „Anul Constantin Brâncuși”, dar, chiar și așa Bucureștiul nu arată ca o capitală care îi respectă creațiile. Un singur monument public din oraș este sculptura lui Brâncuși, statuia lui Carol Davila din curtea Spitalului Militar.
Dacă Brâncuși ar privi astăzi acțiunile culturale ale instituțiilor române, crezi că ar mai rămâne la ideea de „săraci și proști”, evocată acum un secol? Poate că nu am mai spune „la fel de săraci” și nici „la fel de proști”, și tocmai de aceea este cu atât mai puțin scuzabil faptul că îl valorificăm atât de puțin pe Brâncuși. Brâncuși, care este peste tot în lume un nume răsunător.
Atunci când ai un obiect de comunicare — și nu toată lumea e fan Brâncuși, dar ai totuși un instrument cultural uriaș, e de neînțeles de ce nu îl folosești.
La Paris, de exemplu, atelierul lui, pe care l-a lăsat moștenire statului francez, poate fi vizitat chiar dacă Centrul Pompidou este închis. Atelierul, aflat într-un spațiu separat, păstrează toate lucrările în stadiul în care se aflau în momentul morții artistului. Există o statuie – o copie după „Rugăciunea” lui Brâncuși – instalată în Paris. Există o stradă care a fost recent numită „Brâncuși”.
Ce din toate acestea a făcut România până acum? E ca și cum Brâncuși nu ar fi al nostru. Poate suntem mai puțin săraci, mai puțin proști, dar la fel de dezinteresați.
Ce șanse de reușită are ideea unui Muze Brâncuși la București?
Trebuie să fim foarte hotărâți și să punem presiune constantă pe autorități, pentru că altfel sunt convinsă că nu se va face nimic – așa cum nu s-a făcut nici până acum.
E foarte ușor să declari „Anul Brâncuși”. Nu te costă nimic. Întrebarea reală este: ce proiecte concrete ai? Iar la Primăria București, sigur că există probleme urgente – nu e apă caldă, se sparg țevi, drumurile sunt proaste, cade tavanul de la Unirea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să sacrifici cultura pentru aceste probleme. Este rușinos. Nu e o scuză valabilă într-un stat care se consideră modern, parte dintr-unul dintre cele mai dezvoltate continente ale lumii.
Cum este văzut Brâncuși la Paris? Cum îl onorează Franța?
Pentru Franța, Brâncuși este un adevărat monument. Francezii îl numesc „artistul francez” – și într-un fel poate că au și dreptate, pentru că el a creat mult aici și s-a format în atelierul lui Rodin. Dar Brâncuși a ținut mereu să afirme că este român. Nu s-a dezis niciodată de originile sale.
În Franța, spui „Brâncuși” și toată lumea știe despre cine este vorba. Centrul Pompidou s-a închis pentru renovări până în 2030. Chiar înainte, în 2024, a avut loc cea mai mare expoziție dedicată lui Brâncuși. A fost spectaculoasă, cu articole ample în toată presa franceză. Și cu această ocazie, s-a spus clar: Brâncuși este român, are origini românești. Bine că francezii o spun… și noi ne facem că uităm.
De ce cultura din România nu primește atenția pe care o oferă, de exemplu, Franța? E vina primarilor sau și a cetățenilor?
Principala vină este, până la urmă, a primarilor. Ei iau deciziile și ar trebui să includă componenta culturală în fiecare proiect.
Sunt câteva proiecte ale Institutului Cultural Român. La Frankfurt și la Amsterdam se deschid două expoziții speciale, în colaborare cu instituții culturale locale. La Paris era un apel DOFR (Dispozitiv de Ofertă Culturală Franceză), unde trebuiau depuse dosare.
Ideea unui parc Brâncuși, a unei Case Brâncuși, trebuie să prindă viață.
