Sari la continut
Cultură

Vrei să intri în lumea Bridgerton? Uite câteva locații pe care le poți vizita

Vrei să intri în lumea Bridgerton? Uite câteva locații pe care le poți vizita
  • Din ce în ce mai mulți turiști își planifică vizite la locațiile de filmare din Anglia.
  • „Bridgerton”, îi determină pe fani să călătorească spre locațiile de filmare, unde rezervările au crescut cu până la 50%.
  •  Patricia Yates spune că serialul ajută la promovarea istoriei și a patrimoniului Marii Britanii.

Bridgerton”, al cărui sezon patru apare pe 29 ianuarie, îi inspiră pe fani să exploreze dincolo de ecran, conform BBC. Tot mai mulți oameni își rezervă călătorii către locațiile de filmare din Anglia. Deplasările către destinațiile din serial au crescut în medie cu 50% înainte de sezonul trei și cu 135% anual în rândul turiștilor americani.

Potrivit Patriciei Yates, serialul ajută la promovarea istoriei și a patrimoniului Marii Britanii, inspirând publicul global să viziteze locațiile de filmare. Palatele din Londra sau sălile de bal din Bath, sunt considerate unele dintre cele mai spectaculoase locuri pe care le-ai putea vizita.

În Londra,  poti vedea Grădinile de la Palatul Kew, reședința Regelui George al III-lea și a Reginei Charlotte, unde au fost filmate scene din prequel, inclusiv la Casa Belton și la Observatorul Regelui.

La o oră de Londra, Chatham apare în „Bridgerton” prin străzile sale pietruite și Șantierul Naval Istoric, decor al salonului de box din sezonul unu, inspirat de povestea boxerului Bill Richmond.

Elegantul oraș Bath joacă un rol central. După o călătorie de 90 de minute din capitală, doritorii pot vizita Muzeul Holburne, cunoscut în serial drept „Casa Lady Danbury”, o clădire emblematică în stil Regency, înconjurată de grădini istorice.

Orașul istoric York din nord-estul Angliei găzduiește Castelul Howard și grădinile sale, cunoscute  drept Domeniul Clyvedon, decorul lunii de miere a lui Simon Basset și Daphne Bridgerton.

Kingston Bagpuize House & Gardens este o locație nouă din sezonul trei al serialului, cunoscută și din „Downton Abbey”. Accesul se face prin gara Didcot Parkway, iar copiii sub 11 ani intră gratuit, în timp ce biletul pentru adulți costă 10 lire sterline.

Claydon House oferă o experiență interactivă rară: vizitatorii pot explora camerele istorice, pot sta pe mobilier și pot atinge obiecte, într-o reședință locuită de familia Verney din 1620.

Etichete: Aleph News, bridgerton, londra, stirile aleph news, știrile Aleph News, vizita