Ziua Mondială a Șahului: De la Judit Polgár și Garry Kasparov până la Stefan Zweig, Nabokov și Asimov, șahul influențează politica, literatura și cultura

• Prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar declară că îi va propune șahistei Judit Polgar funcția de președinte.
• Campionul Garry Kasparov este unul dintre cei mai acizi critici ai lui Putin.
• Stefan Zweig explorează limitele minții umane prin intermediul unei table imaginare.
• Vladimir Nabokov proiectează obsesia geniului în carapacea de nepătruns a apărării Lujin.
• Isaac Asimov vede în jocul de 64 de pătrate un element esențial al viitorului cosmic.

Ziua mondială a șahului este 20 iulie, ziua în care Federația Internațională de Șah (FIDE) a fost înființată în 1924. Șahul nu reprezintă doar un sport al minții, ci un limbaj universal care traversează secolele, de la palatele de aur din 1001 de nopți până la bordul pacheboturilor transatlantice. Astăzi, jocul are implicații politice dar farmecul poveștii și scrisului rămâne legat de șah.

Gândește-te că tocmai a apărut știrea care îți spune că prim ministul Ungariei, Peter Magyar, o vrea pe fosta campioană Judit Polgar în funcția de președinte în țara vecină. Regimul parlamentar din Ungaria prevede numirea președintelui, care are în principal atribuții de reprezentare.

Câtă influență poate să aibă un campion de șah îți spune și opoziția pe care fostul campion Garry Kasparov o realizează de ani buni față de ideile și practicile lui Vladimir Putin.

Scriitorii au identificat în cele 64 de pătrate o scenă perfectă pentru dramele umane, unde logica pură se ciocnește cu nebunia, iar matematica devine destin. Fie că este vorba despre izolarea forțată sau despre obsesia care devorează realitatea, piesele de lemn capătă o viață proprie, transformându-se în extensii ale unor suflete aflate la limită. Literatura reușește să captureze această fascinație bolnăvicioasă, oferind o perspectivă care depășește simpla strategie a jocului și explorează zonele cele mai obscure ale conştiinţei umane.

Labirintul interior al marilor maeștri

În universul lui Stefan Zweig, șahul devine un mecanism de supraviețuire și, simultan, un instrument al autodistrugerii. În nuvela sa celebră, Czentovic, campionul mondial cu origini umile, reprezintă forța brută, în timp ce misteriosul personaj care intervine în joc poartă povara unei traume profunde. Am ținut să pomenesc această poveste pentru că o s-o găsești și undeva la Octavian Paler.

Topul cărților de ficțiune care folosesc elemente legate de șah?

Isaac Asimov, un admirator declarat al acestei opere, afirma despre textul lui Zweig că este „The Royal Game, cu siguranță cea mai bună poveste despre șah scrisă vreodată”. Această perspectivă subliniază modul în care jocul încetează să mai fie o distracție și devine o bătălie interioară devastatoare. La fel, în „Apărarea Lujin”, Vladimir Nabokov construiește portretul unui geniu pentru care lumea exterioară este un haos ce poate fi îmblânzit doar prin mutări riguroase, până când viața însăși devine o partidă necruțătoare pe care eroul nu o mai poate controla.

Misterul pictat și poveștile orientale

Pe de altă parte, șahul nu este întotdeauna o închisoare a minții, ci și o poartă către aventură și mister istoric. Arturo Pérez-Reverte, în „Tabloul flamand”, folosește o partidă de șah imortalizată într-o pictură din secolul al XV-lea pentru a construi un thriller polițist complex. Aici, fiecare piesă mutată pe pânză ascunde un secret de stat sau o crimă veche de sute de ani. Această abordare transformă jocul într-un puzzle extern, un cod ce trebuie descifrat pentru a înțelege prezentul.

Aceeași aură magică se regăsește și în „1001 de nopți”, unde șahul apare în palatul de aur ca o activitate a frumuseților ideale, Boboc de Trandafir și Boabă de Mirtă. În aceste contexte, jocul nu mai este o sursă de alienare, ci un element de prestigiu, un simbol al rafinamentului și al cunoașterii transmise prin tradiție, conectând epoci și culturi diferite sub semnul aceleiași fascinații pentru rigoare și estetică.

Viitorul rămâne o partidă neterminată

În cele din urmă, șahul se dovedește a fi singura constantă umană care supraviețuiește chiar și în viziunile futuriste ale literaturii de anticipație. Isaac Asimov a integrat jocul în nenumărate povestiri, considerându-l o ancoră a identității umane în fața tehnologiei galactice. Chiar dacă tablele devin tridimensionale sau piesele sunt făcute din materiale exotice, esența rămâne neschimbată.

Totuși, autorul recunoștea cu onestitate în volumul său de memorii că propria relație cu acest sport a fost una tensionată: „Eșecul meu la șah a fost cu adevărat dureros. Părea complet în contradicție cu inteligența mea”. Această mărturisire autentică ne demonstrează că, în ciuda omniprezentei sale în literatură ca metaforă a geniului sau a controlului, șahul rămâne o entitate autonomă, capabilă să umilească și să fascineze în egală măsură. Indiferent dacă este jucat într-o celulă izolată, într-un tablou flamand sau la marginea universului, el rămâne oglinda supremă în care umanitatea își verifică, obsesiv, limitele rațiunii.

Lista cărților surpriză legate de șah

• „Gambitul damei” – Walter Tevis: Povestea ascensiunii unei tinere orfane, Beth Harmon, în lumea dominată de bărbați a șahului profesionist.
• „1001 de nopți”: Referințe străvechi la jocul de șah practicat în palatele de aur ale Orientului. În Pățaniile lui Hassan Al-Bassri și ale preafrumoasei Strălucire, tânărul scăpat de vrăjitorul Bahram le descoperă pe frumoasele Boboc de Trandafir și Boabă de Mirtă jucând șah una cu cealaltă într-un palat de aur.
• „Toți caii regelui” – Kurt Vonnegut: O povestire în care prizonieri de război sunt folosiți pe post de piese de șah vii într-o partidă pe viață și pe moarte.
• „Din Rusia, cu dragoste” – Ian Fleming: Introducerea personajului Kronsteen, un mare maestru de șah care este și un strateg diabolic pentru organizația SPECTRE.
• „Pionul la infinit” (Pawn to Infinity) – Antologie de povestiri SF editată de Fred Saberhagen, care include autori precum George R.R. Martin și Roger Zelazny.

Isaac Asimov are propriul său top 5 de referințe la șah în romane science-fiction și proză scurtă

• „Nightfall”: Menționează o variantă de șah cu mai mulți jucători („multi-chess”).
• „Pebble in the Sky”: Descrie șahul tridimensional și table de joc „nocturne” care luminează în întuneric.
• „Second Foundation”: Șahul este folosit ca metaforă pentru controlul cosmic și planurile psihistorice ale lui Hari Seldon.
• „Franchise”: Explorează intuiția marilor maeștri ca o formă superioară de calcul mental.
• „I. Asimov: A Memoir”: Reflecțiile autobiografice ale autorului despre frustrarea de a nu fi un jucător de șah la fel de bun pe cât îi era inteligența.

Literatură clasică și nuvele psihologice top 3

• „Jucătorul de șah” (Schachnovelle) – Stefan Zweig: Ultima și cea mai celebră scriere a autorului, care pune în contrast geniul brut al campionului Czentovic cu „nebunia” creativă a personajului Dr. B.
• „Apărarea Lujin” – Vladimir Nabokov: Povestea tragică a lui Aleksandr Lujin, un geniu al șahului care ajunge să vadă întreaga realitate ca pe o tablă de joc ostilă.
• „Auto-da-Fé” – Elias Canetti: Îl include pe personajul Fischerle, un pitic obsedat de dorința de a deveni campion mondial la șah.

4 Thrillere și romane de mister

• „Tabloul flamand” – Arturo Pérez-Reverte: O aventură care pornește de la o inscripție ascunsă într-o pictură din secolul al XV-lea, unde rezolvarea unei partide de șah este cheia unor crime prezente.
• „Variațiunea Lüneburg” – Paolo Maurensig: Un roman despre șah ca formă de război, implicând trecutul sumbru al lagărelor de concentrare naziste.
• „Opt” (The Eight) – Katherine Neville: Un bestseller internațional despre căutarea unui set de șah legendar care a aparținut lui Carol cel Mare.
• „Sindicatul polițiștilor idiș” – Michael Chabon: Un roman polițist într-o istorie alternativă, unde șahul joacă un rol cultural și simbolic esențial.