• Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural e din 1972.
  • MAE: România are înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO 9 obiective.
  • Ansamblul realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu este în UNESCO de două luni.

România are înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO 9 obiective, din care 7 culturale și 2 naturale. Este vorba de biserici din Moldova, de cetăți fortificate din Transilvania, de Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, și multe altele. Dar, poate mai mult decât orice, trebuie să știi despre ansamblul Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Azi sărbătorești Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România.

Cât de important este că, de două luni, avem Ansamblul lui Brâncuși, de la Târgu Jiu, în UNESCO?

Este extrem de important – a fost confirmată valoarea universală, excepțională, acestui sit cultural de la Târgu Jiu, care, iată, este demn și de admirația și protecția internațională. Iar recunoașterea pe care a primit-o Ansamblul Monumental Calea Eroilor, construit de Constantin Brâncuș, obligă practic România să păstreze intactă această moștenire pentru generațiile viitoare, dar și pentru memoria culturală a umanității. 

Acest ansamblu monumental realizat de Constantin Brâncuș la Târgu Jiu reprezintă nu doar o lucrare excepțională, ci și o fuziune între sculptura monumentală abstractă, arhitectura peisajului, instalație urbană și vedem cum combinația aceasta, calitatea excepțională a execuției și realizarea inginerească practic, a coloanei fără sfârșit în special, contribuie la desfârșirea unei dintre cele mai importante sculpturi monumentale publice din secolul XX.

Recomandări

CINE MERGE-N GUVERN
NETANYAHU RESPINGE ACUZAȚIILE
ADIO DATING APPS?!
CUM VA ARĂTA GUVERNUL
CONTROVERSA KENNEDY
UNDE INVESTEȘTI?

Este un lucru extraordinar faptul că acest ansamblul, cel mai important, a ajuns să sprimească recunoașterea UNESCO. 

Ce înseamnă UNESCO în România azi?

România are scris în lista Patrimonului Mondial UNESCO 9 obiective, dintre care sunt șapte culturale și două naturale. Poate cele mai cunoscute sunt bisericile din Moldova, pentru că aici găsim, de exemplu, Mănăstirea Cumor, Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Voroneț, Sucevița sau Mănăstirea Probota. Dar avem și Mănăstirea Hurez din satul Romanii de Jos, din județul Vâlcea, dar și satele cu biserici fortificate din Transilvania și vorbesc aici despre satul Câlnic, despre Prejmer, Viscrii, Dârjiu, Saschiz, Ghirtan sau Valea Vilor din Sibiu. 

Avem, de asemenea, cetățile dacice din munții Orăștie și este vorba despre Sarmic Segetuza, despre cetatea dacică de la Costeșt Cetățuia, de la Luncan, Pietra Roșie sau Bănița ori Căpâlnea.

Avem, de asemenea, înscris în Patrimonul UNESCO, centrul istoric Sighișoara și bisericile de lemn din Maramureș. Iar în ceea ce privește Patrimonul Natural avem peisajul cultural minier Roșia Montana,care este înscris pe lista Patrimonului Mondial în pericol, dar și Delta Dunării și pădurile seculare și virgină de fac din Carpați. Avem locuri frumoase, emblematice, istorice aș spune eu și ar trebui din nou și din nou reamintite tuturor pentru că avem o seară frumoasă.

Citește și