Black Friday: Câte cumpărături au fost făcute până la ora 9:00

cos de cumparaturi pe o tastatura Foto: Hepta

Numărul de tranzacţii de Black Friday era la ora 9:00 de 191.887, cu 42,34% mai multe decât în 2020 şi cu peste 17% mai multe decât estimările iniţiale, în care era prevăzută o creştere de 25%, anunţă procesatorul de plăţi PayU.

Minutul de aur a fost după ora 8:00, cu 3.563 de tranzacţii.

Segmentul IT&C reprezintă peste 75% din valoarea tranzacţiilor, urmat de eTail, cu peste 21% din valoarea tranzacţiilor.

Numărul total al tranzacţiilor procesate în alte ţări este 15.050, cu peste 58% mai multe tranzacţii decât în anul precedent, la aceeaşi oră.

Topul ţărilor din afara graniţelor care au cumpărat din România este condus de Marea Britanie, cu peste 58% dintre tranzacţiile din afara graniţelor, cu un număr de 8.712 tranzacţii, urmată de Ucraina, cu peste 34% dintre tranzacţiile din afara graniţelor, cu un număr de 5.240 tranzacţii şi de Statele Unite ale Americii, cu puţin peste 2% din totalul tranzacţiilor cross-border şi cu 380 de tranzacţii până la această oră.