Aplicația prin care companiile își verifică angajații dacă sunt sau nu vaccinați

  • Revenirea la birou dar și frica de infectare cu virusul COVID-19 este o problemă serioasă.
  • Este dreptul fiecăruia până la urmă dacă vrea să se vaccineze sau nu.
  • Aplicația poate să te grupeze alături de cei care se simt mai în siguranță doar alături de cei care s-au vaccinat.

Revenirea la birou dar și frica de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este o problemă din ce în ce mai serioasă. Deja mai multe firme au luat măsuri și și-au instalat softuri în acest sens. Astfel cei care vor să vină la birou o să poată vedea ce colegii s-au vaccinat.

Ionuț Munteanu are o firmă de marketing digital. El apreciază ideea acestui soft însă doar dacă ai mai multe variante de răspuns. Este dreptul fiecăruia până la urmă dacă vrea să se vaccineze sau nu. Și momentan trăim într-un context în care fără să vrei, trebuie să îți asumi niște riscuri.

„E absolut normal să existe o programare a timpului pe care îl petreci oriunde l-ai petrece chiar dacă e remote”, menționează fondatorul WebDigital, Ionuț Munteanu. „Întrebarea poate avea 3 răspunsuri, da sunt vaccinat, nu nu sunt vaccinat și varianta 3, nu vreau să răspund dacă sunt sau nu sunt vaccinat. Aș pune un depinde legat de tipul de lucru, iar pentru lucrătorii, pentru cei care lucrează în birouri siguri oarecum să păstrăm să nu stigmatizăm acum persoanele care din diverse motive nu vor să se vaccineze.”

Adrian Dinu este fondatorul companiei care a creat această aplicație. Deja în România sunt aproximativ 400 de companii cu peste 20 de mii de angajați care au implementat softul lor. Mai mult, aplicația poate să te grupeze alături de cei care se simt mai în siguranță doar alături de cei care s-au vaccinat. Există de asemenea și varianta să nu răspunzi dacă te-ai vaccinat. Dar nu ar fi în interesul angajatorului tău. Asta pentru că el este obligat deja de lege să știe câți dintre angajații săi se pot întoarce în siguranță la birou.

„Teoretic legislația e destul de ambiguă, ar putea să răspundă nimic sau să răspundă dacă este vaccinat dar s-a dat o hotărâre în iunie 2021 de către guvern prin care angajatorii sunt obligați să știe dacă angajații sunt vaccinați sau nu pentru că ăsta e criteriul care le permite să stea fără mască la birou. Toți avocații au considerată că deja nu mai este o informație secretă, ci publică. Cum aș putea eu angajator să iau decizia ca cele maxim 10 persoane să stea într-o cameră dacă eu nu știu dacă ei sunt vaccinați sau nu”, susține Adrian Dinu, CEO Cerasoft.