Condiţiile pentru care firmele pot primi reducerile de impozite în luna decembrie

reducere-impozite Sursă foto: ANAF
  • Firmele pot primi diminuarea impozitului pe profit, pe venit sau specific.
  • Aceste reduceri se acordă începând din 2022, pe baza situației capitalurilor proprii de la 31 decembrie 2021.

O analiză Deloitte arată ce condiții trebuie să îndeplineacă până la 31 decembrie 2021 firmele bine capitalizate pentru a beneficia de reducerile de impozite. Conform specialiştilor, pentru încurajarea capitalizării societăţilor, în urmă cu un an au fost introduse reduceri la plata impozitelor pentru societăţile care îşi majorează şi/sau îşi îmbunătăţesc capitalurile proprii.

Facilitatea presupune diminuarea impozitului pe profit, pe venit, în cazul microîntreprinderilor ori a impozitului specific pentru companiile din industria ospitalităţii. Acesta se acordă societăţilor care îşi menţin capitalurile proprii pozitive, dar şi în funcţie de creşterea acestora faţă de anul precedent. Reducerile, prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 153/2020, se acordă începând din 2022, pe baza situaţiei capitalurilor proprii de la 31 decembrie 2021.

Implicațiile fiscale, raportul cost-beneficiu, aspecte luate în calcul pentru acordarea reducerii

Pentru a beneficia eficient de facilitate pe întreaga perioadă de aplicare (2021-2025), companiile trebuie să ţină cont de o serie de aspecte, precum implicaţiile fiscale şi juridice ale operaţiunilor de capitalizare, raportul cost-beneficiu sau potenţialele consecinţe ce pot apărea în viitor dacă decid să diminueze capitalurile majorate anterior.

În plus, contribuabilii trebuie să ia în calcul faptul că legislaţia prevede un mod specific de calcul al capitalurilor proprii, diferit de cel din definiţia contabilă. Spre exemplu, rezervele din reevaluare aferente activelor imobilizate nu intră în calculul capitalului propriu ajustat folosit în aplicarea bonificaţiilor fiscale, ceea ce înseamnă că o simplă reevaluare a activelor nu creează condiţia necesară aplicării facilităţii.

Sunt excluse de la acordarea bonificaţiilor instituţiile din domeniul financiar-bancar, al pieţei de capital, asigurări şi reasigurări, întrucât acestea au cerinţe specifice legate de capital, stabilite în mod distinct potrivit reglementărilor naţionale şi europene.

Conform concluziei celor de la Deloitte „mai sunt câteva săptămâni pentru a implementa operaţiuni de capitalizare a societăţilor, care să aibă efect la 31 decembrie 2021, pentru a beneficia de reduceri la impozitele datorate. Societăţile trebuie să aibă în vedere operaţiunile optime în funcţie de specificul activităţii, precum şi consecinţele contabile şi juridice ale acestora.”