• După evenimentele de la Capitoliu, de miercuri, mai multe companii și instituții au încetat colaborarea cu Trump și cu unii asociați ai săi.
  • Mari bănci, precum Deutsche Bank, cel mai mare creditor al președintelui, și Signature Bank, caută să se distanțeze de Trump.
  • Cu datorii de mai mult de 300 milioane de dolari, compania lui Trump este silită să își caute noi contracte.

După evenimentele de la Capitoliu, de săptămâna trecută, Organizația Trump a fost izolată de mai multe întreprinderi și instituții.

În decurs de patru zile, afacerea de familie a președintelui Trump și-a pierdut magazinul online, buzz-ul din tweet-urile promoționale ale lui Trump despre hotelurile sale de lux și dreptul de a găzdui unul dintre cele mai prestigioase turnee de golf din lume, scrie The New York Times.

Brandul Trump, bazat pe o clientelă ultra-bogată, s-ar putea să nu-și revină complet după efectele asaltului susținătorilor săi asupra Capitoliului, spun analiștii din industria ospitalității. Alte companii care au legături cu Trump, inclusiv Deutsche Bank, cel mai mare creditor al președintelui, și Signature Bank, caută, de asemenea, să se distanțeze de el și de afacerea sa.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Aceste reacții fac parte dintr-o mișcare mai largă de excludere a lui Trump și a aliaților săi, în urma evenimentelor de la Capitoliu. Unele Universități i-au retras președintelui diplomele onorifice, unii republicani proeminenți au amenințat că vor părăsi partidul, iar Baroul de Stat din New York a anunțat că a început o investigare a avocatului personal al lui Trump, Rudolph Giuliani, ceea ce ar putea duce la îndepărtarea sa din grup.

Luni, când democrații au cerut punerea sub acuzare a președintelui, mai multe companii au promis să stopeze anumite donații politice. Coca-Cola a declarat că va întrerupe donațiile din partea comitetului său de acțiune politică, iar lanțul hotelier Marriott a declarat că va întrerupe donațiile „către cei care au votat împotriva validării alegerilor” – o referire la republicanii din Congres care au susținut că a existat o fraudă electorală. Companiile Morgan Stanley și AT&T au spus că și ei vor suspenda contribuțiile lor politice.

Organizația Trump s-a confruntat deja cu provocări financiare considerabile. Multe dintre proprietățile sale de golf și hotelurile sale au pierdut bani, iar pandemia l-a forțat să închidă unele restaurante și baruri și să reducă drastic ocuparea hotelurilor. Și cu datorii de mai mult de 300 milioane dolari datorii, care urmează să fie scadente în următorii câțiva ani, pentru care președintele a garantat personal, compania a fost silită să caute noi contracte.

În timp ce astfel de provocări ar însemna sfârșitul aproape oricărui brand de ospitalitate, directorii organizației Trump au spus că planifică redresarea companiei cu afaceri din străinătate.

„Nu a existat niciodată o figură politică cu un atât de mare sprijin și energie decât tatăl meu”, a declarat luni Eric Trump, fiul președintelui, care ajută la administrarea afacerii familiei.

Vor exista „oportunități incredibile în domeniul imobiliar și nu numai”, a declarat Eric Trump.

Înainte de a deveni președinte, Trump a fost implicat în multe afaceri, inclusiv cazinouri, o companie aeriană și un post de televiziune. Unele dintre ele au avut un succes fulminant, altele au fost niște eșecuri colosale. Dar au dezvăluit mai ales abilitatea sa de a valorifica oportunitățile, chiar și atunci când numele său părea iremediabil pătat.

Izolarea lui Trump în mediul de afaceri

De data asta, provocările sunt mai mari. Consecințele au început joi, când furnizorul de e-commerce Shopify a declarat că a întrerupt activitatea magazinelor online afiliate președintelui.

Cea mai mare lovitură a venit duminică, când Asociația producătorilor din America (PGA), care reunește producători de televiziune, producători de film și producători de new media din SUA, a anunțat că un turneu foarte important nu se va mai ține pe terenul de golf din New Jersey, deținut de Trump.

Într-o declarație care sugerează o potențială implicație juridică, Organizația Trump a numit decizia „o încălcare a unui contract obligatoriu”, adăugând că „nu au dreptul să rezilieze acordul”.

Campionatul P.G.A., programat pentru mai 2022, reprezenta cel mai mare trofeu mondial de golf pentru brandul Trump, care în ultimele două decenii a ajuns să cuprindă 16 cluburi de golf din întreaga lume, care reprezintă acum aproximativ o treime din veniturile companiei, potrivit celui mai recent raport de informare financiară.

Turneul în sine nu este o sursă majoră de profit, dar găzduirea unui eveniment recunoscut la nivel internațional are o foarte mare valoare pentru marketing.

Pierderea asociată cu anularea este dificil de calculat, dar ar putea fi foarte mare și ar putea afecta ani de zile veniturile companiei, a declarat Jay Karen, director executiv al National Golf Course Owners Association.

Se preconizează că pagubele vor crește pe măsură ce diverse companii și industrii își vor reevalua relația cu Trump și cu afacerea familiei sale.

Hotelurile lui Trump, precum Trump National Doral de lângă Miami, au pierdut deja multe dintre marile conferințe ale corporațiilor după ce președintele a făcut remarci denigratoare la adresa musulmanilor și a mexicanilor, în timpul primei sale campanii prezidențiale și după comentariile sale după un miting soldat cu morți, din Charlottesville, în 2017, când Trump a spus că „vina este de ambele părți”.

Dar consecințele atacurilor de săptămâna trecută vor fi mai puternice și mai de durată, au declarat analiștii și surse apropiate companiei. Unii dintre membrii cluburilor de golf ale președintelui se gândesc să renunțe la calitatea de membru de teama unor posibile proteste și a unor acțiuni de vandalism, a declarat unul dintre aceștia.

Evenimentele de miercuri vor afecta și atragerea de clienți bogați, care nu erau susținători ai lui Trump, spune David J. Sangree, consultant în industria hotelieră din Ohio.

„Acesta este un mare punct negativ”, a spus Sangree. „Nu există nici o îndoială că vor pierde mai multe evenimente, deoarece multe grupuri spun, „Nu vrem să fim asociați cu acest brand”.

Asta a devenit și mai clar luni seara, când antrenorul echipei profesioniste de fotbal american New England Patriots, Bill Belichick, a spus că va refuza Medalia Prezidențială a Libertății din cauza „evenimentelor tragice de săptămâna trecută”. Înmânarea premiului urma să aibă loc joi.

Planurile de creare a unei platforme media Trump

După ce vineri Twitter a suspendat definitiv contul președintelui, acesta a sugerat că și-ar putea construi propria platformă de social media, dar un astfel de proiect s-ar putea lovi de aspecte logistice și juridice descurajante. Și orice ar căuta să creeze poate necesita resurse semnificative.

CDacă Trump încearcă să creeze o nouă rețea de știri conservatoare sau să se alăture uneia existente, cum sunt OAN sau Newsmax, este foarte puțin probabil să aibă parte de sprijinul agențiilor de publicitate.

În schimb, mai mult succes ar avea crearea unui buletin informativ, care să aibă încorporat un link către un canal de streaming pentru milioane de abonați, este de părere Jon Klein, președinte al TAPP Media, un serviciu de streaming pentru abonați.

Deutsche Bank și Signature Bank vor să înceteze colaborarea cu Trump

Deutsche Bank, care a fost principalul creditor al lui Trump timp de două decenii, a decis să nu facă afaceri cu Trump sau cu compania sa în viitor, potrivit unei surse. În prezent, Trump datorează băncii germane peste 300 de milioane de dolari, sumă care urmează să devină scadentă în următorii câțiva ani.

Banca a ajuns la concluzia că, în afară de ștergerea datoriei, nu are cum să iasă din relația cu Trump înainte de scadența împrumuturilor.

De asemenea, un alt partener financiar de mult timp al familiei Trump, Signature Bank, rupe legăturile cu președintele. Banca a emis o declarație prin care i-a cerut lui Trump să demisioneze din funcția de președinte „în interesul națiunii noastre și al poporului american”.

Susan Turkell, purtătoarea de cuvânt a băncii, a declarat că Signature a decis că „nu va face afaceri în viitor cu niciun membru al Congresului care a votat pentru ignorarea Colegiului Electoral”. Turkell a spus că, în urma revoltelor, banca a demarat închiderea celor două conturi personale ale lui Trump, care aveau aproximativ 5,3 milioane de dolari.

Noi perspective

Mai multe proprietăți hoteliere care i-au purtat numele au fost șterse din portofoliu, inclusiv cele din New York, Panama și Toronto. Planurile pentru două noi linii hoteliere accesibile publicului larg, care erau considerate prioritare anterior, au fost amânate pe termen nelimitat. Și un produs de branding al lui Trump, care viza o gamă largă de produse, de la fripturi până la saltele, a scăzut.

Părăsirea Casei Albe înseamnă însă și că Trump nu se va mai confrunta cu restricții de ordin etic, cum ar fi interdicțiile asupra acordurilor internaționale, ceea ce îi poate da noi posibilități de afaceri. Compania ar putea crea noi afaceri în locuri în care directorii companiei cred că Trump rămâne popular, precum Brazilia, Argentina, Israel, Arabia Saudită și India. Trump ar mai putea produce venituri și din discursurile sale publice, a declarat un director al companiei.

Se estimează însă că unii clienți din SUA vor rămâne loiali în relația cu Trump, în special în statele „roșii” sau „violet”, cum ar fi Florida și Carolina de Nord.