• Hotelierii și cei care au restaurante sunt nemulțumiți de Guvern
  • Măsura tăierii voucherelor îi nemulumeste pe hotelieri
  • Aceștia spun că voucherele trebuiau privite ca pe o investiție

Patronii de hoteluri, restaurante și cafenele sunt supărați pe Guvern. Granturi nu, despăgubiri nu, vouchere de vacanță nu.

ANAT spune că au ajuns la capătul puterilor. Tăierea voucherelor este ultima nemulțumire pe care o au aceștia. Spun că voucherele de vacanță ar fi trebuit privite de Guvern ca o investiție, nu ca o cheltuială. Spun că multe țări au început să acorde cetățenilor diverse vouchere, fie pentru vacanță, fie pentru a mânca la restaurant.

ANAT explică faptul că pentru fiecare leu investit în aceste vouchere de vacanță 0,51 de bani se regăsesc în PIB. În plus, pentru fiecare 64.000 de lei se creează și se menține un loc de muncă. Astfel, făcând un calcul simplu, voucherele de vacanță emise în perioada 2019-2020 au creat peste 45.000 de locuri de muncă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Prim-ministrul Florin Cîțu spune că există vouchere neconsumate în valoare de 2,4 miliarde de lei. Pe de alta parte, Ministerul Finanțelor Publice spune că valoarea voucherelor neconsumate în 2019 și 2020, cumulat, nu depășește 700 de milioane de lei. Asta înseamnă de circa patru ori mai puțin față de ce spune Cîțu.

Președintele ANAT: „Ne-am făcut niște calcule în zadar”

Dumitru Luca, președintele ANAT: „Până acum erau pârghia importantă de stimulare a turismului intern și ocazie pentru sute de mii de români să-și facă un concediu. Acum vorbim de supraviețuire, pentru că ne-am pus speranțe în continuarea acestui program. Acum vedem dintr-o dată că ne-am făcut niște calcule în zadar. Nu ne putem încrede în acte normative promulgate, cu atât mai puțin în promisiuni.”

„Pe 31 decembrie, printr-o ordonanță de urgență se prelungea cu încă un an acest program de emitere a tichetelor de vacanță.”

Dumitru Luca este de părere că vaccinul le va da încredere celor care doresc să călătorească.