• Fie că vorbim de criptomonede sau acțiuni, Musk poate să crească cu un singur tweet prețul acelui activ
  • Este bine-cunoscută dragostea lui Elon Musk pentru meme-uri și pentru Dogecoin, criptomoneda bazată pe ele
  • De nenumărate ori, CEO-ul Tesla a crescut exponențial prețul monedei cu un simplu mesaj sau poză pe Twitter

În vremurile pe care le trăim, un singur lucru mai este cert: influența pe care Elon Musk (alias Tehnoregele Tesla) o are asupra pieței. Fie că vorbim de criptomonede sau acțiuni, Musk poate să crească cu un singur tweet prețul acelui activ.

Este bine-cunoscută dragostea lui Elon Musk pentru meme-uri și pentru Dogecoin, criptomoneda bazată pe ele. De nenumărate ori, CEO-ul Tesla a crescut exponențial prețul monedei cu un simplu mesaj sau poză pe Twitter. Prețul Dogecoin, la ora transmiterii știrii este de aproximativ 0,27 dolari pe unitate.

Acum, printre ultimele tweet-uri ale lui Musk se numără ceea ce poate reprezenta un mesaj criptat pentru iubitorii de criptomonede sau doar o glumă pe care Elon a scris-o în timp ce se plictisea. „What does the future hodl?” a scris acesta. „Ce ne va aduce viitorul?” ar fi echivalentul în română.

Unii au sărit să îl corecteze, dar mai mult ca sigur aceasta a fost o greșeală intenționată. O glumă pornită în 2013 în cadrul unei discuții despre Bitcoin. Autorul ei chiar a comis această greșeală, când s-a referit la strategia „cumpără și ține”, dar cum comunitatea de pe internet este minunată, această greșeală a devenit o glumă comună între iubitorii de criptomonede și acțiuni.

Mai mult de atât, termenul de „hodl” a intrat și în dicționarul Investopedia – un site financiar american, cu sediul în New York, care oferă dicționare de investiții, sfaturi, recenzii, evaluări și comparații de produse financiare. Citând sursa menționată, hodl „este un termen derivat dintr-o greșeală de ortografie (în loc de hold), care se referă la strategiile „cumpără-și-ține” în contextul criptomonedelor”.

Chiar dacă este o glumă, având în vedere efectul lui Elon Musk asupra pieței, aceasta nu trebuie ignorată. Poate fi și un mesaj criptat pentru investitorii în Dogecoin. Să nu uităm că această criptomonedă tot dintr-o glumă a plecat și tot din glume a ajuns la valoarea actuală. Se pare că sfatul lui Elon ar fi să ținem în continuare de aceste monede, să nu le vindem, sau, în cazul în care nu deținem, să cumpărăm cât mai repede.