• România are al treilea cel mai mic salariu minim din UE, conform Eurostat
  • Salariul minim a fost mărit cu 3% în 2021, în funcție de rata inflației
  • Afacerile din privat trebuie să se adapteze la creștere, deși sunt fragile financiar

Anul acesta salariul minim a crescut cu 3% și a ajuns la 2.300 de lei brut. Teoretic crește, practic nu ne prea ajută, cel puțin dacă ne comparăm cu alte țări, suntem încă departe de ele. Potrivit Eurostat, România are al treilea cel mai mic salariu minim din Uniunea Europeană.

Singurii europeni care au salarii mai mici decât noi sunt bulgarii și ungurii. Avem salariu minim de 458 de euro, Bulgaria îl are de 332 de euro, Ungaria 442 de euro. Grecii, slovenii și spaniolii au salarii minime cuprinse între 700 și 1.100 de euro.

Europenii mai norocoși la capitolul acesta, cu salariile minime peste 1.500 de euro sunt germanii francezii, olandezii și cei din Luxemburg, care au de cinci ori salariile mai mari ca noi.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

De ce ar trebui să te intereseze cât e salariul minim?

Dacă ești antreprenor și ai un business unde majoritatea angajaților sunt plătiți cu salariu minim, creșterea acesta de 3% îți forțează mâna. Pentru că tu, pe de-o parte trebuie să îți revii din criză. Pe de altă parte trebuie să faci niște majorări.

Din această creștere de 70 de lei, brut, 40 ia angajatul, 30 de lei statul. Dar angajatorul, dacă nu are productivitate, practic dă mai mulți bani decât face. Creșterea de anul acesta este mică, anul trecut a fost de 7%. Ea este calculată în funcție de inflație, adică de creșterea prețurilor, pentru a păstra puterea de cumpărare.