• Craiova va deveni a treia fabrică Ford din Europa unde se produc vehicule complet electrice
  • Ford va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial ușor în 2023
  • Se preconizează că două treimi din vânzările de vehicule comerciale ale Ford vor fi reprezentate de modelele complet electrice sau plug-in hybrid, până în 2030

Ford va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial ușor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, în 2024. Acesta va fi primul vehicul Ford de volum complet electric construit în România.

Uzina Ford Craiova este recunoscută pentru competitivitate și flexibilitate în operațiunile sale de talie mondială. Planul nostru de a construi acest nou vehicul comercial ușor în România reflectă parteneriatele noastre fructuoase și continue cu furnizorii locali și comunitatea, precum și succesul întregii echipe Ford Craiova”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Potrivit acestuia, prin introducerea unei versiuni complet electrice din 2024, Craiova va deveni a treia fabrică Ford din Europa unde se produc vehicule complet electrice.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„Investiția din Craiova vine în contextul celorlalte investiții anunțate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) și pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia și trimite un semnal clar în legătură cu promisiunea noastră de a le oferi clienților din Europa vehicule comerciale cu zero emisii”, a mai spus Stuart Rowley.

În februarie, Ford și-a luat angajamentul ca întreaga sa gamă de vehicule comerciale din Europa să fie pregătită pentru zero emisii, complet electrică sau plug-in hybrid, până în 2024. Se preconizează că două treimi din vânzările de vehicule comerciale ale Ford vor fi reprezentate de modelele complet electrice sau plug-in hybrid, până în 2030.

De asemenea, noul vehicul comercial ușor va fi echipat cu unele dintre cele mai avansate motoare convenționale Ford pe benzină, precum și diesel, produse la uzina de motoare Ford Dagenham din Marea Britanie. Transmisiile vor fi construite la Ford Halewood Transmissions Limited, tot în Marea Britanie.

Primul pas spre un viitor electrificat la fabrica din Craiova a fost făcut în octombrie 2019, odată cu lansarea producției modelului Puma mild-hybrid. Anunțul de marți marchează o nouă etapă importantă, astfel că Ford este primul producător auto care anunță producția unui vehicul complet electric în România.