Nivel record al depozitelor de economii. Consumatorii din toată lumea au lăsat în bancă 5,4 mii de miliarde de dolari

  • Consumatorii din toată lumea au depozitat 5,4 mii de miliarde de dolari, potrivit FT
  • Încrederea consumatorilor este la niveluri record, potrivit Conference Board
  • Românii conduc clasamentul European care indică tendințele de economisire, arată un studiu ING

În pandemie, suntem mai atenți la ziua de mâine. Asta ne-a făcut să punem bani deoparte mai mult. O analiză Financial Times arată că, la nivel mondial, consumatorii și-au lăsat economii în bancă de 5,4 mii de miliarde de dolari. O situație accentuată puternic de criza COVID.

Avem un nivel record al depozitelor de economii, la nivel global. Nivel care a ajuns la 6% din PIB-ul mondial de când a început pandemia până la finalul primului trimestru din 2021, estimează agenția de rating Moody’s. Încrederea consumatorilor din toată lumea a revenit, după cum arată Indicele grupului de cercetare Conference Board. Analiza arată, astfel că populația va începe din nou să cheltuie din bani de îndată ce măsurile nu vor mai fi atât de drastice. Experții de la Moody’s spun că dacă populația ar cheltui cam o treime din totalul economiilor stranse în criză, producția ar crește cu circa 2%, atât anul ăsta, cât și anul viitor.

Cât de economi sunt românii?

Conducem clasamentul european care indică tendințele de economisire la nivelul populației. 83% dintre români încearcă să economisească bani, faţă de 66%, media europeană, arată datele unui studiu ING recent. Iar tinerii cu vârste între 25 şi 34 de ani sunt cei mai interesaţi de economisire la noi.

La noi, dorința voluntară de a economisi bani se datorează și faptului că 52% dintre români se astepata să aibă probleme financiare din cauza pandemiei. La polul opus, se află olandezii (16%), luxemburghezii (20%), belgienii şi germanii (23%).