40% din profesorii din UE au trecut de 50 de ani. Cum arată situația în România?

Criza de profesori devine o problemă în întreaga Uniune Europeană. 40% din profesorii din UE au trecut de 50 de ani, iar meseria lor nu e tocmai una atractivă. Principalul motiv? Salariile. Asta arată o nouă analiză EU Observer.

Doar 7% dintre profesorii din Uniunea Europeană au sub 30 de ani. Totul din cauza salariilor care nu mai țin pasul cu inflația. Chiar dinainte de pandemia de Covid-19, doar jumătate dintre profesorii din țările OCDE erau satisfăcuți de salariul lor. Lipsa personalului a devenit din păcate o situație obișnuită în sistemul de educație iar toate sectoarele din majoritatea statelor UE sunt afectate din mai multe motive. Se estimează că Germania va avea nevoie de 25.000 de profesori în plus până în 2025, iar în Austria 20.000 de profesori urmează să se pensioneze până în 2027. Salariul mediu al unui profesor din sectorul public a fost de aprox. 25.000 de euro în anul școlar 2020-2021, situația variază de la un stat al UE la altul. Și organizațiile mondiale sunt îngrijorate de situație: joi, cu ocazia zilei mondiale a educației, UNESCO și UNICEF au venit cu un apel: țările trebuie să facă munca de profesor mai atractivă, iar aceștia au nevoie de încredere și sprijin pentru a răspunde nevoilor elevilor.

Cum arată situația în România?


România se îndreptă spre o criză puternică de personal în sectorul educației, asta pentru că peste 50% dintre profesori urmează să iasă la pensie în următorii 10 ani. În prezent, în Romania mai puțin de 1 din 10 profesori are vârsta sub 30 de ani. Știm foarte bine că problema salariilor a scos profesorii în stradă la sfârșitul lunii mai, greva care a ținut 3 săptămâni a avut ca scop mărirea salariilor și totuși după 4 luni, problema nu este rezolvată complet. Așadar, din păcate educația unei întregi generații este pusă sub semnul întrebării.

Citește și:

Exit mobile version