Aproape 70% dintre elevi sunt îngrijorați de efectele adverse, de eficacitatea pe termen lung, de posibilitatea infertilității, a declarat marți Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE), care a citat un studiu realizat de CNE.

Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, spune că studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 8.000 de elevi din întreaga țară.

Vedem că rata de vaccinare în rândul elevilor crește și avem cifre bune și asta se datorează în primul rând faptului că noi facem parte dintr-o generație interconectată, care este în permanență racordată la informații, factual, de cele mai multe ori, însă, din păcate, datele pe care noi le-am colectat prin intermediul acestei consultări ne arată că informațiile venite din surse oficiale sunt foarte rar accesibile elevilor”, a spus reprezentantul elevilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

CITEȘTE ȘI Există sau nu risc de infertilitate în urma vaccinării anti-COVID? Răspunsul lui Valeriu Gheorghiță

40% dintre elevi vor să se vaccineze

Raportul realizat arată că 40% dintre elevi vor să se vaccineze, spune Rareș Voicu.

Pe de altă parte, 61% dintre elevi nu sunt siguri dacă vor să se vaccineze sau nu vor să se vaccineze. Din punctul nostru de vedere, munca de informare aici trebuie dusă, pe segmentul de elevi care nu s-au hotărât încă. În același timp trebuie să adresăm și îngrijorările pe care elevii le au cu privire la vaccin. Aproape 70% dintre elevi sunt îngrijorați de efectele adverse, de eficacitatea pe termen lung, de posibilitatea infertilității, sunt temeri care au un fundament științific mai mult sau mai puțin adevărat, dar este important ca aceste temeri să fie adresate de către autorități și într-un mod în care să fie accesibil în mod real fiecărui elev în parte”, a mai spus Rareș Voicu.

Jumătate dintre elevi susțin că nu au vorbit despre vaccin la școală

Reprezentantul elevilor a spus că, potrivit raportului, jumătate dintre elevi susțin că nu au vorbit despre vaccin la școală.

„De multe ori, comunicarea oficială din partea Guvernului nu ajunge la elevi, fie că sunt folosite canale de comunicare pe care elevii nu le frecventează, fie pentru că mesajele nu sunt adaptate nivelului de înțelegere al fiecărui elev în parte”, a mai spus președintele CNE, care a atras atenția și asupra discrepanței existente în ceea ce privește informarea elevilor din mediul urban și a celor din mediul rural.